Este o zi de duminică. Iar duminica, de obicei, se pregătește cea mai delicioasă rețetă a săptămânii. Ori, într-o zi de mijloc de februarie în care ninge precum nu a nins în Ajunul Crăciunului sau de Anul Nou, ce poate fi mai delicios decât o friptură de porc cu garnitură de dovlecei la grătar și obișnuiții gogoșari murați.
Am ales ca de obicei să pregătesc rețeta pentru patru porții.
Pentru rețeta „Friptură de porc cu dovlecei la grătar” avem nevoie de următoarele ingrediente:
- 400 g cotlet de porc fără os, feliat (4 felii), cost estimativ 10 lei
- 400 g dovlecei verzi (4 dovlecei), cost estimativ 4 lei
- 1 chită ceapă verde – cost estimativ 1,5 lei
- 1 chită pătrunjel verde-cost estimativ 1,5 lei
- 200 ml ulei, 2 gogoșari roșii murați, sare și piper negru măcinat – cost estimativ 4 lei
Mod de preparare:
Curățăm și spălăm bine dovleceii, ceapa verde și pătrunjelul. Spălăm bine cele patru felii de cotlet și apoi le punem la zvântat.
Tăiem rondele dovleceii și ceapa verde. Curățăm de semințe gogoșarii roșii murați și îi tăiem în felii fine.
Când feliile de cotlet s-au zvântat, le ungem cu ulei și presărăm peste ele un praf de sare și un praf de piper negru măcinat.
Ungem cu ulei rondelele de dovlecei, presărăm deasupra lor un praf de sare și un praf de piper negru măcinat.
Luăm două tigăi și le punem pe foc la încins. După ce tigăile s-au încins, într-o tigaie punem feliile de cotlet de porc iar în cealaltă tigaie, punem rondele de dovlecei.
Lăsăm feliile de cotlet de porc să se prăjească timp de trei minute pe fiecare parte.
Lăsăm rondelele de dovlecei să se prăjească timp de 1 minut pe fiecare parte.
Când rondelele de dovlecei s-au rumenit pe ambele părți, le scoatem din tigaie și le punem pe un platou acoperit cu șervețele de hârtie de bucătărie.
În acest timp, supraveghem, cotletele de porc. Când cotletele de porc s-au rumenit bine pe ambele părți, le scoatem din tigaie și le vom pune pe un alt platou acoperit cu șervețele de hârtie de bucătărie.
Ornare:
Vom lua patru farfurii întinse. Pe fiecare farfurie, vom pune câte o felie de cotlet de porc și rondele de dovlecei verzi. Vom orna cu rondele de ceapă verde, fire de pătrunjel verde și felii fine de gogoșari roșii murați.
Costul estimativ este de 21 de lei pentru patru porții. Costul estimativ al unei porții este de 5,25 lei.
Vă doresc poftă bună!