Universitatea „Valahia” din Târgoviște – centru regional de orientare în sfera cercetării științifice
Universitatea “Valahia” din Târgoviște, a dat startul în 2023, proiectului “Centru de Networking și Dezvoltare a Carierei de Cercetare în Regiunea Sud- Muntenia (CNDCSM)”, cod 5/16.11.2022.prin Planul Național de Redresare și Reziliență, apel nr. PNRR-III-C9-2022-I10 – ERA TALENT PLATFORM.
Acesta face ca Universitatea Valahia să fie unul din cele 8 centre regionale pentru sprijinirea cercetării științifice în rândul tinerilor studenți, masteranzi, doctoranzi.
Proiectul vizează înființarea și operaționalizarea unui centru a cărui activitate principală
urmărește să promoveze cariera de cercetător, pentru minim 5.248 de studenți, masteranzi,
doctoranzi și postdoctoranzi din țară și străinătate provenind din minim 44 domenii de studii. Este
vizată dezvoltarea economică și industrială prin Cercetare-Dezvoltare-Inovare a regiunii, adrearea
la platforma ERA TALENT, creșterea vizibilității EURAXESS și obținerea certificării HR
Excelence în Research Award.
Durata proiectului este de 3 ani iar finanțarea este de 2.824.188,85 RON.
Printre activitățile proiectului, scrie site-ul https://tvonlineripostapenet.ro/ se regăsesc:
⦁ asigurarea de servicii de consiliere în cariera de cercetător;
⦁ susținerea formării profesionale continue pentru cercetătorii români și străini;
⦁ realizarea de studii și anchete privind nevoile personalizate de orientare în cariera de
cercetător;
⦁ organizarea de grupuri de lucru pentru identificarea și adresarea nevoilor de orientare
în cariera de cercetător în regiunea Sud-Muntenia;
⦁ susținerea de cursuri de limbă română pentru cercetătorii străini ce vor să deruleze
activități de cercetare în cadrul CNDCSM;
⦁ organizarea de evenimente de networking pentru integrarea în comunitatea științifică
a cercetătorilor români și străini;
⦁ organizarea de acțiuni de promovare a științei în școli și licee;
⦁ organizarea de evenimente de dezbatere cu implicarea actorilor regionali;
⦁ organizarea de expoziții intinerante și interactive axate pe rezultate și dovezi
științifice din domenii de vârf ale științei și tehnologiei;
⦁ integrarea CNDCSM în rețeaua națională de centre regionale de orientare în cariera
de cercetător (evenimente comune, schimburi de bune practici, platformă comună
pentru conectarea cercetătorilor cu angajatorii și comunitatea regională de CDI)
Universitatea “Valahia” din Târgoviște, alături de alte 7 universități din România va deveni
astfel un punct unic de intrare pentru cariera de cercetător.
Sursa foto: TVONLINEDEPENET.ro
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?
