Sfânta Tradiție ne învață că atunci când numărul iubitorilor și slăvitorilor de Dumnezeu a crescut, Sfinții Apostoli, crema Ucenicilor lui Hristos au ajuns la concluzia că la întâlnirile lor, au nevoie de ajutoare, de oameni care să ajute la oferirea Sfintelor Daruri, credicnioșilor. Așa au apărut Diaconii și Arhidiaconii, slujitorii Apostolilor. Întâiul Arhidiacon a fost Ștefan, al cărui nume grec înseamnă „cel încoronat”. El a mărturisit dreapta credință în fața contestatarilor, fapt pentru care a fost scos la porțile Ierusalimului și lapidat. El a mărturisit credința, a mărturisit Învierea și viziunea Fiului șezând la Dreapta Tatălui. Printre cei care au dat primii cu piatra a fost și un evreu școlit, un învățat, Saul din Tars care, după minunea petrecută pe drumul Damascului, a crezut în Hristos și a devenit întâiul misionar creștin, Sfântul Apostol Pavel.
De aceea, pentru jertfa sa, Sfântul Ștefan e celebrat în a treia zi a Crăciunului, pe 27 decembrie. Azi, înainte de a fi preot, slujitor al Sfântului Altar, un aspirant este mai întâi hirotonisit diacon.
Kera Kalița la Jariștea Locantă îi va acorda acestui întâi Arhidiacon, Sfântul Mucenic Ștefan cinsitrea cuvenită:
„Prinos de recunoștință pentru Sfântul Ștefan, cel ce a văzut slava lui Dumnezeu
Martor al Învierii și al Înălțării lui Hristos, Sfântul Arhidiacon Ștefan, cel dintâi mucenic plin de Duh Sfânt și de înțelepciune, este acela care, după ce a fost adus în fața Sinedriului și osândit la lapidare, a avut aurorala teofanie, spunând: „Iată, văd Cerurile deschise și pe Fiul Omului de-a dreapta Tatălui!”.
Cu prinos de recunoștință pentru lucrarea sa creștinească, Kera Calița îl prăznuiește la Jariștea Locantă pe 27 decembrie, de la orele 19.00, omenind peregrinii cu alese bucate, licori de soi și alai de sărbătoare, așa cum se cuvine la praznicele însemnate ale credinței noastre.
Cel mai mintos și de gust desăvârșit antreu
-Plăcinta de creier cu solzișori de ceapă caramelizați în unt, cu unduiri de gust lăsate de o crenguță de cimbru uitată înadins în tigaie
preț de o minută. Cu o ulcică de smântână alături, i-ar fi plăcut și lui Lică Sămădăul după ce o va fi dănțuit pe soața hangiului!
Rafinamentul unei pohte de zile mari
-Trei prepelițe gătite boierește – la cuptor, la foc mic de surcele – într-o tavă cu unt aromat cu rozmarin și salvie, nelipsind nici câțiva căței de usturoi copt. Aduse pe o tipsie de argint, cu cartofi pai și salată verde cu mărar, așișderea potop de castraveciori murați.
Osebita tratație dulce
-Cremă de zahăr ars, caramelizată cu vrednicie de cofetar franțuz adus la curtea Domniței Ralu, ce tânjea adeseori la o porție de „crème brûlée” în compania consulului Ledoulx în ciuda lui Vodă Caragea și a banului Arghiropol
Sorbind din pocaluri și cești de majolică
-Carafe de cleștar cu ape cu bule și fără
-Ceaiuri orientale făcute la samovar
-Cafele făcute la nisip de o misterioasă cadână
-Țuiculiță de Argeș din butoiașul de dud
Toiul petrecerii din evghenitul praznic
-Precuvântarea Kerei Calița despre marile izbânzi ale credinței pe care le-au întruchipat faptele și simțămintele Sfântului Ștefan, simbolul bunătății și al iertării
-Taraful Crailor de Curtea Veche în aleanul vremurilor de altădată, picurând isonurile imnelor de slavă și deopotrivă ale veseliei profane
-Roaba Domnului și a muzichiiei, Cristina Ioana, din neamul cântăreților de strană
Obolul
-Vor zăngăni în teșcherea câte 150 de arginți de fiecare pășitor în Locantă, adică 150 de lei noi și foșnitori
Rezervațiunea
-Pentru bună regulă, onorata și bun înțeles pofticioasa audiență este rugată să-și bată în cuie de alamă lustruită locul la masă și în fața scenei, din vreme sunând la unul dintre numerele de telefon: 0721 961 936 / 0775 609 233 / 0770 948 868.”
Sursa foto: Jariștea