Președintele Partidului Români pentru România a oferit o declarație dedicată momentului Duminicii Rusaliilor și al Rusaliilor:
„Rusaliile sunt o tradiție ancestrală.
Pogorârea Sfântului Duh înseamnă întemeirea Bisericii lui Hristos.
Atunci, la 50 zile de la Înviere și la 10 zile după Înălțare, Duhul Sfânt le-a dat înțelepciunea universalității cuvântului rostit.
Hristos spusese că prima dată, Ucenicii au trebuit să predice fără toiag și fără traistă.
După aceea, le-a spus că vor trebui să aibă cu ei toiag, traistă ba chiar și o armă, pentru că urmau să plece pe calea predicii pentru mântuire și nu era o cale ușoară.
Oltenia sărbătorește într-un mod special Rusaliile
Jocul Călușului este un ritual pre-creștin. Dansul în memoria Zeului Pan este un dans al simbolului curajului și al vitejiei. Dansatorii sunt în formație, au un șef, au un ritual strict.
Trebuie să vedem în organizarea Bisericii Primare Creștine așa cum a fost gândită ea la Rusalii, ca o organizare pe un tipic militar, adică al disciplinei, coordonării și desfășurării predicilor în sistem organizat cu direcții geografice precise.
Așa a ajuns Sfântul Apostol Andrei să predice pe teritoriul României, în Dobrogea, el fiind „Cel Întâi Chemat la Apostolie
După Rusalii, încep să fie numerotate fiecare dintre Duminicile care urmează.
Rusaliile sunt așadar momentul fondării de facto a Bisericii prin binecuvântarea limbilor de foc ale Duhului Sfânt, așezate deasupra capetelor Apstolilor”.