Senatul a adoptat un proiect de lege prin care „păcănelele” ar putea fi mutate la periferia localităților la cel puțin 300 metri de școli. Camera Deputaților va fi camera decizională.
Practic, se arată în nota de fundamentare sunt zone suprapopulate cu astfel de localuri. Numai pe Calea Moșilor funcționează 900 de astfel de stabilimente.
Alfred Simonis, președinte interimar Camera Deputaților a declarat:
„De exemplu, între București și Voluntari nu e nicio distanță, ultima casă din București e lângă prima casă din Voluntari. Practic, ori Voluntari, ori Bucureștiul vor putea autoriza în maxim 50 de metri de la graniță, în interiorul uneia sau alteia, o astfel de sală de jocuri. Câștigul este că numărul lor va fi limitat, nu vor mai fi în mijlocul orașelor și, foarte important, vor fi cu autorizație de funcționare la primării, și știm atunci când cineva pățește o nenorocire în urma unei pierderi de tipul ăsta.”
Sursa foto: Hotnews.ro