Președintele României a apreciat intervenția polițistului în apărarea tânărului livrator agresat în București!
Președintele României a condamnat cu fermitate atacul!
Pe scurt
rezumat automat, verificat de redacție- Președintele României a condamnat agresiunea asupra unui tânăr venit la muncă în București.
- Autoritățile ar trebui să trateze cazul ca pe o infracțiune motivată de ură.
- Președintele și-a reafirmat angajamentul pentru respectarea drepturilor fiecărei persoane, indiferent de naționalitate, etnie sau statut.
Președintele României a declarat:
„Condamn cu fermitate agresiunea asupra unui tânăr venit la muncă în București, care a fost lovit și umilit doar pentru că nu s-a născut aici. Asemenea fapte sunt intolerabile. Autoritățile ar trebui să trateze acest caz cu maximă seriozitate, ca o infracțiune motivată de ură
În ultimele săptămâni, s-au propagat în spațiul public voci care instigă la ură împotriva străinilor, iar cuvintele au consecințe reale, uneori dramatice
Mulți români sunt, la rândul lor, plecați la muncă în străinătate. Tocmai de aceea știm prea bine ce înseamnă să îți cauți șansa departe de casă. Îmi reafirm angajamentul pentru o Românie care respectă drepturile fiecărei persoane, indiferent de naționalitate, etnie sau statut. Oricine trăiește și muncește aici merită protecție și tratament egal. Nu ura ne definește pe noi, românii, ci solidaritatea, ospitalitatea și toleranța”
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?
