Președintele Partidului Patrioților, domnul Iulian Surugiu, candidat la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024 a prezentat un scurt comunicat dedicat Zilei Floriilor cu urări pentru cei care își celebrează onomastica.
Iată textul comunicatului:
„Am fost ca profesionist și sunt ca lider de partid și om politic un om al legii. Legea nu poate exista fără credință iar Duminica Floriilor simbolizează puterea credinței. Chiar dacă Duminica Floriilor deschide Săptămâna Patimilor, ea este o primă victorie în lupta credinței contra necredinței, a ordinii contra dezordinii, a moralității contra păcatului.
Poporul Ierusalimului și-a primit Izbăvitorul ca un Eliberator, chiar dacă în curând, Izbăvitorul cel fără de păcat va fi acuzat de păcate. Martiriul pe Cruce, Moartea pentru Înviere au arătat că nu pot exista credință și ordine fără sacrificiul suprem.
Partidul Patrioților urează celor în viață care îș celebrează onomastica un sincer La Mulți Ani! iar celor care nu mai sunt printre noi, le aprinde o lumânare la unul din multele altare ale bisericilor care și-au deshis porțile în această sfântă zi.
Salcia pletoasă, simbolul Floriilor i-a domolit suferința Maicii Domnului! Să punem flori, lumânări și ramuri de salcie pe mormintele celor dispăruți și să ne gândim că pjertfa lor a fost pentru ca noi, cei vii de astăzi să credem în Mântuire, să avem credință în viața veșnică.
Mergem pe drumul spre Parlamentul European cu voința de a arăta Europei că noi românii ne-am bătut pentru credință când ideea de credință dispăruse din Europa și când multe state puternice preferau să plece capul, considerând că forța lor nu era atât de mare precum a invadatorilor.
Rezistând la marginile Europei, românii au arătat că sunt un popor credincios, tolerant, iubitor de ordine! Dacă secole la rând am apărat granițele Europei le vom apăra și de acum încolo dacă vom fi primiți în Spațiul Schengen!
Partidul Patrioților pentru asta va merge să lupte în Parlamentul European! Va lupta pentru credință, onoare, națiune, patriotism și demnitate.
Pe uniformele noastre, ale polițiștilor și jandarmilor Deviza Lex et Ordo a fost un jurământ și un crez!
La mulți ani celor vii și un pios omagiu celor dispăruți!”
Sursa foto: Facebook