Buzău Actualizat

Parlamentar buzoian, mesaj dedicat semnificației zilei de 27 mai!

Este vorba de evocarea lui Mihai Viteazul și a lui Tudor Vladimirescu

· actualizat · 1 min citire · 73 citiri
1 mincitire 73citiri
Ascultă articolulVoce în limba română
0:001:58
FacebookDistribuie pe Facebook
Parlamentar buzoian, mesaj dedicat semnificației zilei de 27 mai!
Sursa foto: FB Sorin-Titus Muncaciu

Pe scurt

rezumat automat, verificat de redacție
  • La 27 mai 1600, Mihai Viteazul semna la Iași primul document medieval cu titulatura menționată.
  • Buzoienii au participat la campaniile lui Mihai Viteazul și la bătăliile de la Călugăreni și Giurgiu.
  • La 27 mai 1821, eteriștii îl asasinau la Târgoviște pe Tudor Vladimirescu, liderul Revoluției Române de la 1821.

Un cunoscut parlamentar buzoian a transmis un mesaj dedicat semnificației zilei de 27 mai!

Este vorba de evocarea lui Mihai Viteazul și a lui Tudor Vladimirescu

Deputatul AUR de Buzău Dr. Sorin Titus Muncaciu a scris pe Facebook:

„La 27 mai 1600, Mihai Viteazul semna un document intern la Iași, prin care recunoștea unor călugări de la Mânăstirea Neamț o serie de privilegii.
​Documentul este primul document medieval semnat de Mihai Viteazul cu titulatura de „Domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei”.
​Buzoienii s-au aflat în oastea marelui domnitor, o parte din armata acestuia, trecând în toamna lui 1599, prin trecătorile Buzăului, spre Brașov și Șelimbăr. Tot buzoienii l-au urmat și în campania din Moldova, cum ei au participat și la bătăliile de la Călugăreni și Giurgiu din august și octombrie 1595.
​La 27 mai 1821, pe fondul unor trădări din tabăra pandurilor, eteriștii îl asasinau la Târgoviște pe Tudor Vladimirescu, liderul Revoluției Române de la 1821.
​Eteriștii lui Alexandru Ipsilanti avuseseră o serie de acorduri pe care ei le încălcaseră, în timp ce Tudor Vladimirescu dorea să prevină o invazie otomană în Țara Românească.
​Ipsilanti pregătea o bătălie cu otomanii în vara lui 1821, pentru a le împărți forțele ce urmau să acționeze și în Grecia, unde Revoluția începuse la 25 martie 1821.
L-a arestat la Golești pe Vladimirescu, apoi a pus la cale suprimarea sa la Târgoviște. Din păcate, trupul nu i-a mai fost găsit niciodată
​Așadar, ziua de astăzi este o zi istorică importantă, ziua unei mari realizări politice, dar și ziua unui asasinat înfiorător săvârșit contra unuia din marii eroi ai României Moderne!”

Ți-a fost util articolul?

Facebook
Autor Olteanu Florian

Florian Olteanu este doctor în istorie şi lector la Facultatea de Ştiinţe Sociale, Departamentul de Istorie, Ştiinte Politice şi Relaţii Internaţionale ( ISPRI), Universitatea din Craiova. Este autor de cărți si articole de specialitate

Toate articolele