O poveste nouă de Crăciun pentru cititorii F5xMedia.ro și EQY News: „Minunea de Crăciun din vechiul scrin”

Publicăm o poveste nouă de Crăciun pentru cititorii F5xMedia.ro și EQY News!

Povestea a fost scrisă de către doamna scriitor Carmen Zamfirescu și oferită cadou cititorilor noștri!

Povestea  este despre o familie din SUA care are origini europene, inclusiv românești și se întinde pe mai multe generații.

Așa cum îi stă bine unei povești de Crăciun, Crăciunul face miracole, reunindu-i pe toți.

Dar n-am să insist foarte tare ci, vă la să descoperiți farmecul poveștii „Minunea de Crăciun din vechiul scrin”:

„Minunea de Crăciun din vechiul scrin

Familia Michels era una din cele mai unite familii din Philadelphia. Vecinii lor care îi știau de trei generații nu își puteau închipui că putea fi un Crăciun în Philadelphia mai fericit dacă măcar unul dintre membrii familiei lipseau. Primii, veniseră în oraș, străbunicii, John și Iphigenia. Ei avuseseră un băiat, pe Michael, pe care Iphigenia îl purtase în brațe, încă de la venirea lor în Statele Unite, pe Coasta de Est.
Michael se căsătorise cu Mary, o tânără dintr-o familie care deținuseră mai multe cafenele, restaurante. Michael și Mary acum erau acum trecuți de 50 de ani. Ei aveau un fiu, pe George și o fiică, Elisabeth. George se căsătorise cu o grecoiacă, pe numele ei Katherina iar Elisabeth era căsătorită cu Robert, un bărbat cu origini europene, irlandeze și est-europene.
Michael și Mary aveau de la fiecare dintre cei doi copii ai lor, câte un nepot. Fiica lui George și a Katherinei se numea, evident Katherina iar fiul lui Robert și Elisabeth, se numea, evident Robert.
Nimeni nu știa de ce, în tradiția familiei, copiii purtau numele părinților,al mamei dacă era fată, respectiv al tatălui dacă era vorba de un băiat.
Philadelphia era orașul fanion al istoriei americane. Aici avusese loc Congresul Continental care adoptase Declarația de Independență. Istoria Americii era și este pentru oameni curajoși, ingenioși, credincioși și săritori. Fără a-și uita tradițiile pe care le purtau cu ei, din generație în generație își transmiseseră ideea apartenenței la națiunea americană.
De aceea, erau fericiți dacă în familiile lor, pe lângă meserii precum cele de inginer, finanțist, medic, avocat, militar, antreprenor, în familie, erau istorici, scriitori sau jurnaliști.
John și Iphigenia își începuseră activitatea de jos. El era meșter în a repara orice și a crea diverse obiecte utile. A fost unul dintrei cei mai apreciați ingineri de la una din marile companii americane producătoare de avioane, după cel de Al Doilea Război Mondial. Iphigenia era neîntrecută în lucrul de mână și în pregătit mese festive. Avusese propria ei firmă de evenimente. Chiar și acum când nu se ocupa de strănepoți, când nu mergea duminica la Biserică, se mai ocupa cu o broderie sau mai studia vechile rețete sau jurnale din colecția impresionată.
Michael fusese ofițer în US Air Force, veteran al câtorva războaie. Era colonel având pieptul plin de decorații. Mary rămăsese să se ocupe de rețeaua de cafenele și restaurante a familiei sale și de creșterea celor doi copii. George era de profesie avocat, studiase la Yale și Harvard. Elisabeth era medic, studiase la Standford. Katherina era specializată în inginerie la MIT iar Robert era un analist finaciar pe Wallstreet.
Robert Jr. era istoric și jurnalist, iar Katherina, fiica lui George și a Katherinei era evident, scriitoare. Pe lângă povestirile pentru copii, scria încă din liceu piese de teatru. Câteva i se jucaseră chiar pe Broadway.

Așadar, se apropia Crăciunul și familia, evident, răspândită de pe Coasta de Est, pe Coasta de Vest. urma să se reunească la Philadelphia. Doar John și Iphigenia mai locuiau în Philadelphia. Michael și Mary erau la Washington DC, pentru că Michael lucra la Pentagon iar Mary se împărțea mereu între Washington DC și Boston, orașul în care se născuse. George și Katherina, Robert și Elisabeth locuiau în „Big Apple”, cum se numea New York-ul.
Cei doi veri primari, viitorul familiei Michels, Robert Jr. și Katherina studiaseră în Los Angeles și San Francisco, lucrând în magicul Hollywood, în proiecte culturale, de presă și din sfera filmului, dramaturgiei.
Era data de 15 decembrie când John a decis să își scoată din garajul familiei vechea sa limuzină Lincoln Continental care arăta și funcționa impecabil. John primse sute de oferte de la colecționari, chiar de la case de film. I s-au oferit sume impresionate pentru exemplarul său auto, numai că John a refuzat de fiecare dată.
O ducea pe Iphigenia la Biserică, iar el dădea o fugă la târgul vintage pentru a admira lucruri din vremuri pe care chiar și el și le amintea din copilărie sau din povestirile strămoșilor săi. Îi plăcea să se plimbe, să admire lucrurile, uneori să mai și cumpere. Avea un garaj în care ar fi putut încăpea ușor câteva automobile. Iphigenia nu șofase niciodată, singura mașină a familiei fusese Lincolnul lui John.
În acea zi, friguroasă dar însorită cât putea fi însorită o zi de iarnă, John purtând o pereche de blugi clasici, cizme, cu o centură americană clasică cu monograma familiei, o haină clasică de exploator american, o cămașă închisă la culoare, o pălărie texană, ajunse la târg. Se dusese la bunul său prieten Patrick, al cărui stand avea mereu surprize. La același stand, Eileen, soția sa oferea ceai cald, prăjituri tradiționale și Irish coffee.
-Patrick, Eileen, mă bucur să te văd!
-Și noi, pe tine, John! Ai promis că o aduci și pe Iphigenia!
-Știi că ea de zeci de ani merge la Biserică. Dar v-a trimis celebra ei plăcintă grecească.
-Draga de ea, spuse Eileen, mereu m-am întrebat ce pune în ea.
-Ei, draga mea prietenă de-o viață, spuse John, nici eu nu știu ce pune în ea! Chiar dacă pe vremuri, când eram flăcăi și vă făceam curte, Patrick și cu mine ne propusesem să aflăm.
-Iar ai devenit nostalgic, John?
-Nu, Patrick, dar tu ca bătrân profesor de istorie, iar tu, Eileen, ca o mare profesoară de filosofie, știți că noi acum trăim din amintiri.
-Da, John, însă numai tu reușeai să repari orice și să inventezi orice! Ți-am rămas dator câteva navete de bere..
-Nu mai suntem la vârsta aia, dragă Patrick. Acum tot ce îmi doresc e o cană în care să fie cacao fierbinte și biscuiți de Crăciun.
-Le-am pregătit, spuse Eileen, cât mai vorbesc eu cu prietenii care vin la stand, o puteți savura.
-Patrick, ce ai mai găsit prin drumurile tale?
-Mai nimic, mulți mă cheamă că au obiecte istorice, dar în realitate sunt cel mult lucruri cu valoare sentimentală. Nu mă pot lăsa păcălit!
-Știu, pe Robert, strănepotul meu, tu l-ai învățat tot ce știe. Iar Eileen i-a spus strănepoatei mele primele povești irlandeze. De atunci și-au ales drumul în viață. Mă bucur că fac ei ceea ce nu am făcut noi.

-Ai devenit sentimental, Johnny, băiatule, uiți că fiul, nepoata mea și strănepotul meu s-au dedicat ingineriei mecanice pentru că au stat pe lângă tine când îmi reparai mașina, ori îi reparai aparatele lui Eileen.
-Da, bătrâne prieten, am fost un exemplu pentru copiii, nepoții și strănepoții noștri. Dar până să cădem din nou în butoiul cu melancolie, ia zi, ce ai mai „pescuit”?
-Nu mare lucru, Am găsit câteva tonomate vechi din „Era Elvis”, câteva tricouri cu autografe de jucători de fotbal american. Am mai găsit și ceva mobilă. Uite, scrinul acela de acolo. Sincer, mi-a atras atenția, dar nu știu mare lucru, deși sunt profesor de istorie.
-Da, interesant. Este bine lucrat. Este lemn de trandafir, după ochiul meu de inginer bătrân. Pare ceva aristocratic, francez probabil.
-Așa aș fi zis și eu. Ideea este că nu are chei, iar încuietorile sunt prea frumoase să încerc să le forțez. M-am gândit să ți-l fac cadou de Crăciun.
-Dar e prea mult Patrick, bătrâne!
-Deloc, spuse Eileen, aducând cana în care aburea delicioasa băutură de cacao, pentru a umple cănile cu Moș Crăciun din care se serveau Patrick și John. Nu pot să uit că atunci când ne-am mutat, prima mobilă de bucătărie, cu prima mașină de gătit le-am primit de la tine și de la Iphigenia.
-Ei, Patrick știe că le-am luat cumva de la vechituri aruncate dintr-o clădire care se reamenaja.
-Dar, spuse Patrick, dar omul ăsta, când venea de la muncă, se apuca în garaj să repare, să lustruiască, să lăcuiască, să sudeze. Îl ajutam și eu, deși la tehnică, recunosc, am două mâini stângi.
-Bine, am înțeles, am să primesc scrinul. Sper să se bucure Iphigenia.
-Ei, spuse Patrick, cred că strănepoții tăi care sigur apar de la Hollywood, vor fi încântați. Mai ales Robert! Cine știe, poate să vadă el ce e în sertarele astea iar Katherina poate concepe o poveste.
-Da, mereu sertarele închise ascund povești care abia așteaptă să fie scrise.
-Mă bucur că îți place, spuse Eileen.
-Da, este o piesă valoroasă. Păcat că nu o păstrezi.
-Ar sta mai bine la tine, spuse Patrick.
-Atunci, am să îl pun în portbagaj. Apoi, merg la Biserică și de acolo, acasă. La finalul săptămânii viitoare, sâmbătă sau duminică, se adună toată familia. Ca de obicei, de Crăciun, vom fi cu toții în livingul nostru. A propos, voi veniți?
-De data asta, mergem noi la Atlanta, la fiul nostru, Mark și la nora noastră Sophia. Alexandra, nepoata noastră, soțul ei, Will se bucură de faptul că Thomas, strănepotul a absolvit West Point. Vine și el, cu logodnica sa, Kelly.
-Aceeași satisfacție am avut-o eu când a absolvit fiul meu, Michael. Acum, am plecat. Să ne revedem cu bine, de ziua mea de nume, Sfântul Ioan.
-Așa va fi, cu siguranță, ne vom vedea atunci!
-Să știi că Iphigenia vă va pregăti plăcinta pentru Crăciun!
-Mulțumim, eu abia vreau să mai gust celebra sa rețetă de curcan în sos de vin cu rozmarin, spuse Eileen.
***

Iphigenia studia acasă colecția sa de rețete pentru că se apropia Crăciunul. Toată familia se reunea, deci voia să fie ceva special. Era preocupată de faimoasele sale rețete de ciocolată de casă, pe care copiii nepoții și strănepoții săi o îndrăgeau atât de mult.
Tocmai sunase telefonul:
-Alo?
-Bunico, răsună vocea Katherinei, vin acasă de Crăciun!
-Mă bucur, draga mea!
-Robert mi-a dat și el astăzi un mesaj pe WhatsApp și mi-a spus că va veni acasă de Crăciun.
-Asta chiar este o veste bună. Chiar mă uitam pe vechile rețete!
-Mie și lui Robert ne este foarte dor de ciocolata ta bunico!
-Tocmai la rețetele bunicii mele mă uitam acum.
-Ce bine! Abia aștept să venim acasă!
-Și eu, vă pup, copii, dar acum trebuie să merg fiindcă aud bătrânul Lincoln al lui John, intrând în curte.
-Bine, bunico!

Străbunica Ipighenia, alintată tot „bunica”, fiindcă ea crescuse generațiile de copii ai familiei, cu agilitatea de care dăduse dovadă toată viața, de parcă nu ar fi fost la vârsta venerabilă pe care o avea, pregăti o cană cu un ceai fierbinte, cu ingrediente numai de ea știute și ieși în întâmpinarea soțului ei.
-John, în sfârșit, ai reușit să te eliberezi din mrejele vechilor noștri prieteni? Și văd că n-ai venit cu mâna goală! Patrick și Eileen ți-au mai îmbogățit colecția ta vintage!
-Plăcinta ta a fost de vină! Pur și simplu, când gustă din ea, toți oamenii devin mai buni. Am ajuns la vârsta asta și tot n-am aflat ce pui în ea!
-Ei, de Crăciun, o să afli!
-De câte zeci de ani, ai spus asta? Cred că prima oară, te-am auzit în timpul Președintelui „Ike” Eisenhower.
-Ai răbdare, ai să afli! Vezi că Robert și Katherine vor fi și ei de Crăciun!
-Prea bine! Deja am ceva pentru flerul lui Robert! Am în portbagaj un scrin deosebit! Cred că e de undeva de prin Franța!
-Un scrin? M-ai făcut curioasă!
-Nu are chei, iar eu nu vreau să stric încuietorile. Știu că Robert a învățat de la mine cum să desfacă o încuietoare blocată. Lui i-am dat trusa mea specială. Da dar, tot el ți-a lăsat-o în biroul tău din bibliotecă!
-De unde știi tu? Probabil vechiul tău obicei să îmi pui ziare în sertare, ca pe vremuri!
-Da! Știu că Robert de la tine a prins dragul de istoria tehnicii! Așa și-a luat și doctoratul.
-Da, seamănă cu mine în tinerețe, mai mult decât seamănă bunicul și tatăl lui.
-E un scrin extraordinar! spuse Iphigenia. Sigur nu este francez!
-Ce vrei să spui?
-Este scultpat în lemn de trandafir dar are trăsături orientale, balcanice
-Vrei să spui că este…?
-Da, cred că provine din Sud-Estul Europei de undeva! Este o lucrătură specifică acelor reședințe de notabili de care îmi spunea bunica mea. Este prea fin și prea bine lucrat! După culoare, are peste un secol! Are nevoie de un tratament special. Am eu o rețetă!
-Aceea cu miez de nucă și alcool sanitar în țesătură de mătase?
-Nu ai uitat, cowboy bătrân!
-Păi îmi dădeai peste mână când în loc să sparg nucile pentru acest tratament, căutam să le mănânc ca pe alune!
-Nici asta n-ai uitat?
-Nu! Merg în garaj să aduc căruciorul de bagaje și să duc scrinul în bibliotecă. Eu cred că are ceva în interior, pentru că părea să miște ceva în interior când Patrick m-a ajutat să-l duc în portbagaj.
-Până una alta, hai să îți bei ceaiul cu rom! Nu mai conduci astăzi mașina!
-Este o idee foarte bună!

***

Peste două zile, pe 17 decembrie, Robert jr. și Katherine ajunseseră deja la Washington DC. A doua zi, pe 18 decembrie, au pornit spre Philadelphia.
-Tu încă mai crezi că străbunica ne va face o surpriză? Întrebă Robert Jr.
-Nici nu mă îndoiesc! răspunse Katherine.
-Evident, presimt că nici bunicul nu va sta cu mâinile în sân. Va mai descoperi el la unchiul Patrick vreo piesă de muzeu pe care mă va pune să o clasific. Dar ție cum îți merge?
-Am de realizat o poveste cu un subiect pretabil fie de Crăciun, fie de Anul Nou.
-Dar ziceai că ai vacanță!
-Da, am vacanță normală dar și o săptămână rămasă din vară, când a trebuit să scriu câteva povești despre Hawaii. Am reușit să fac subiectul mai repede, deci, m-am întors mai repede, iar zilele am zis să le iau de Crăciun. Directoarea editurii mi-a zis că eu sunt singura ei speranță. Cum le spuneam noi bunicilor și străbunicilor! Dar tu?
– Am terminat seminarul special la Universitate. Dar pentru cercul de Muzeologie, mi-ar trebui ceva nou. Profesorul meu și asistenta lui principală mi-au zis că ar fi onorați să descopăr ceva legat de identitatea celor veniți pe „Tărâmul Făgăduinței”.
-De ce am eu vaga impresie că niciunul nu va sta practic numai în vacanță? La ce te-ai gândit?
-Cum ai spus și tu, cred că eu îl voi lua pe străbunicul John la unchiul Patrick, iar tu te vei ocupa să vezi ce minunății mai sunt în rețetele cu povești ale străbunicii Iphigenia.
-Da, deci, e minunat să petreci Crăciunul în familie.

***

Trecuseră două zile de când cei doi strănepoți, Robert Jr. și Katherine erau acasă la străbunicii lor. John și Iphigenia se străduiau să trebăluiască prin casa lor. Dacă Robert își ajuta străbunicul să verifice instalațiile de Crăciun pe care să le pună ca ornamente, sau să aducă bradul de la pepiniera de unde cumpărau de zeci de ani, Katherine era cu străbunica ei la bucătărie.
În timp ce Katherine era cu Iphigenia, telefonul ei sună:
-Alo, da, mamă!
-Draga mea Katherine, din nefericire, în acest an, nu ajungem de Crăciun la străbunica. Să îi transmiți tu că o voi suna eu mâine!
-Dar, mamă, este o tradiție de ani de zile! Nimeni nu a lipsit!
-Da, dar este o chestiune legată și de părinții lui Robert Jr.! Părinții noștri, adică bunicii voștri au un angajament oficial și vor ca noi, copiii lor să le fim alături. Este vorba de ceva ce va fi la Washington DC. Așa este în anul alegerilor!
-Da, dar alegeri au fost și acum patru ani!
-Desigur, dar știți voi cum să îi pregătiți pe străbunicii voștri, adică bunicii noștri!
-S-a întâmplat ceva? întrebă Iphigenia care venea cu două căni de cacao fierbinte pe un gheridon. De ce nu ți-ai pus cipicii cu Moș Crăciun croșetați de mine?
-Bunică Iphigenia..știi..
-Știu…precis ai tăi nu vor putea ajunge!
-Nu e numai asta!
-Da, și fiul meu și soția lui nu vor fi nici ei!
-De unde știi?
-Ei, se numeșe intuiție de femeie din vremuri de demult!
-Cred că nici ei nu au vrut asta.
-Sunt convinsă, draga mea. Anul acesta a adus multe schimbări. Este de înțeles.

***

-Robert, ai adus scara? Trebuie să punem instalațiile roșii și albe pe cornișă. La colțul din stânga, vor trebui puse steluțele!
-Da, bunicule, am adus-o.
Robert a fixat instalațiile nu înainte de a verifica dacă beculețele colorate erau în ordine.
-Acum, Robert, hai să aprindem luminițele!
-Gata, am să cobor!
-Luminițele au funcționat perfect, Robert! Mulțumesc că ai verificat totul. Acum ar trebui să mergem după brad.
-De data asta, conduci tu!
-Bunicule, îmi dai voie să îți conduc Continentalul? De mic am visat la asta!
-Da, dragul meu strănepot, bunicul vostru, adică fiul meu și fiica lui, adică nepoata mea și mama ta au condus mașina de cum și-au luat permisul de conducere! Doar tu ai să o conduci la ceva timp după ce ai obținut permisul! Asta a fost soarta!
Telefonul lui Robert scoase un sunet de mesaj.
-De la nepoata mea?
-Da, bunicule, îmi spun că ei și părinții Katherinei și bunicii vor fi la Washington DC de Crăciun, la un eveniment special. Îmi pare rău!
-Robert, să știi că mereu am fost pregătit pentru asta. Vremurile au fost mereu interesante și imprevizibile. Eu v-am crescut pe toți să fiți responsabili. Hai să mergem la pepinieră.
Lincolnul Continental torcea înghițind kilometrii pe drumul spre pepiniera de brazi. John își făcuse calculele și acum privea cum nepotul lui conducea vechea lui mașină.
-Știi, Robert, până la urmă nu va fi un lucru atât de rău, spuse John!
-Da, într-un fel, veți fi doar ai noștri, adică ai Katherinei și ai mei de acest Crăciun!
-Nu vin nici ai ei?
-Mi-a dat Katherine un mesaj pe Whatsapp, ai ei au sunat-o ceva mai devreme.
-E bine că nu va trebui să o informez eu pe Iphigenia!
-Dar spuneai că nu va fi un lucru rău, bunicule! Te gândești la ceva anume?
-După ce aducem bradul, am să îți arăt un scrin pe care l-am adus de la unchiul Patrik. Este lucrat fin, cred că va fi numai bun pentru proiectul de care mi-ai zis. Nu am reușit să îl deschid, nu are chei.

-Mă voi descurca având trusa ta, bunicule!
-Da, Iphigenia mi-a pus-o bine în biroul din bibliotecă. Tu ai moștenit de la mine pasiunea pentru tehnică dar și pentru frumos.
După ce au luat bradul, cei doi, strănepot și străbunic au ajuns acasă.
-Acesta este? întrebă Robert.
-Da. Am adus trusa. Vezi dacă poți desface încuietorile.
-Este simplu. Pare un mecanism tipic german. Am să mă descurc cu penseta asta. Am introdus, rotesc o dată la stânga, apoi de două ori la dreapta. Apoi împing ușor..gata!
Toate sertarele au fost deschise. Dornici să vadă ce era în interior, John și Robert au avut o surpriză.
-Măi să fie, ia te uită, exclamă John! O cutie de ciocolată luxoasă!
-Nu pare să fie franțuzească, străbunicule! E ceva ce seamănă dar nu este de acolo. Pare din Estul Europei!
-Așa și este! Doamne, Dumnezeule!
-S-a întâmplat ceva?
-Nu, dar voiam să îți povestesc ceva. Eu și străbunica ta am venit în America, în brațele noastre fiind bunicul tău Michael. Am venit dintr-o țară traversată de Dunăre, România. Pe cutie, scrie românește. Este o firmă din București, capitala României!
-Da, bunicule, am înțeles.
-Familia mea s-a numit Mihai. Tatăl meu avea ca nume de familie, numele Mihai. Se numea Ion Mihai. Apoi, în SUA, ne-am numit Michels. Iphigenia este grecoaică din vechiul oraș Smyrna. Părinții ei au emigrat în România, în 1922, când orașul a fost distrus de turci și grecii izgoniți. Apoi, după nașterea lui Michael, noi am ales să plecăm spre America.
-Dar oare cum o fi ajuns scrinul la unchiul Patrick?
-Asta, dragul meu, tu o să afli! Tu ești istoricul!
-Da, cred că am subiectul și mai cred ceva!
-Ce anume, nepoate?
-Cred că și Katherina va avea subiectul pentru povestirea ei, dacă aflăm ce este cu acest scrin.
-Mereu ai fost protector cu verișoara ta. Ai semănat cu mama ta. Ea era protectoare cu fratele ei. Noi am avut un singur fiu, pe bunicul vostru. El și-a crescut copiii să fie uniți.

-Este gata prânzul, băieți! rosti cu voce tare Iphigenia.
-Ce ai pregătit?
-Am făcut somon cu legume mexicane, mâncarea voastră favorită, înainte de Crăciun!
-Da, tu și vechile tale rețete! spuse John
– Pentru diseară avem plăcintă cu puțină carne și budincă de ciocolată, completă Katherina!
-A propos, de ciocolată, draga mea verișoară, spuse Robert în timp ce punea vin alb în paharele tuturor, vinul favorit al lui John și al Iphigeniei când se servea pește la masă, s-ar putea să avem de lucru!
-De ce? întrebă Katherine, venind de la bucătărie aducând în coșulețe ornate cu frunze de brad și șervețele de Crăciun, felii de focaccia calde.
-Am reușit să desfacem scrinul cumpărat de bunicul de la unchiul Patrick.
-Deci, ai reușit să îl deschizi? se interesă Iphigenia.
-Da, am găsit acolo o cutie cu ciocolată din România!
-Extraordinar, dar cum o fi ajuns aici? Acesta da, miracol de Crăciun, spuse Iphigenia, închindu-se la o mică icoană, în stilul ortodox al grecilor.
-Asta o să aflăm! spuse John. Acum să ne bucurăm de pește, completă el, ajutându-și soția să aducă și platoul pe care abureau cartofii natur. Katherine aduse porțiile de pește pe care, din bolul special, pusese salata mexicană, un mix din legume ca mazăre, morcov, porumb și alte legume.
-Oțet, sare și ulei, după gust, spuse Iphigenia, aducând oliviera și sarea.
-Poftă bună, copii! spuse John!
-Mulțumim.
După amiaza trecu ușor. Era 20 decembrie, mai erau patru seri până în seara de Ajun. Era deja vineri. Adică era o ambianță perfectă pentru a împodobi bradul cu decorațiunile păstrate cu sfințenie de generații. Când erau mici, Katherine și Robert visau să crească pentru a pune în vârf Steaua Magilor.
-Acum, Katherine, pune tu steaua, spuse Robert. Eu o să aprind luminițele aici și afară.
Casa lui John și a Iphigeniei se umplu de lumini colorate în drapelul SUA și nu numai. Bradul din casă deveni o mare de lumini magice, când lumina electrică a fost stinsă pentru ca ambianța să fie perfectă.
Cina decursese liniștit cu povești și cu zâmbete, discuții telefonice sau pe Skype cu ceilalți membri ai familiei.
Robert și Katherine merseseră în camerele în care copilăriseră, pe care străbunicii le păstraseră iar John și Iphigenia merseseră în dormitorul cel mare. În living, vechiul șemineu ardea, cu lemnele pregătite de toamna și așezate în depozit de către John. Ca de obicei, Iphigenia, în tradiția zeiței vetrei focului, Hestia, aprindea mereu focul după un ritual numai de ea știut.
Dimineața veni pe nesimțite. Katherine se trezi prima. Adormise cu micul radio deschis. Auzi, prin vis că era ora 7 dimineața. De mult nu se mai trezise atât de odihnită dar și atât de târziu chiar și în weekend. De obicei, trezirea era la ora 05.30 dimineața, iar peste o oră, era în mașină în drum spre biroul de la editură. Doar dacă avea de lucru de acasă, se trezea la ora 06.30. În jur, era liniște. Străbunicii nu se treziseră.
Își puse botoșii cu Moș Crăciun, peste pijamaua pufoasă puse un halat ușor cu renii și sania Moșului. Coborî atent de la etaj, scările din lemn, pe care străbunicul îl lăcuia în fiecare primăvară, scârțâiau ușor.
La bucătărie, Robert Jr. pornise micul televizor și căuta mereu pe laptop.
-Tu nu ai somn? întrebă Katherina ca și cum și-ar fi pus singură întrebarea.
-Asta se poate spune și despre tine!
-Da, vezi că este cacao fierbinte. Alături sunt fursecuri de Crăciun, gătite de străbunica.
-Mulțumesc, dar ce este cu scrinul acela?

-Stai jos să îți explic.
-Sunt numai urechi.
-Cred că am reușit să dau de un fir. Ciocolata găsită în scrin mă face să cred că are legătură cu Regina Maria a României. Ea, însoțită de unul dintre fii, Principele Nicolae și una dintre fiice, Principesa Ileana. A stat în SUA, până pe 24 noiembrie 1926. Din ce am descoperit eu într-un program de epocă, în 21 octombrie 1926, a fost în Philadelpia. Era într-o zi de joi, uită-te!
-Extraordinar!
-A vizitat Sesqui-Centenial International Exposition Philadelphia din orașul nostru. A fost și un concert care a început seara la ora 08.30, fiind urmată de o recepție. Probabil, scrinul fusese adus din România, cu vaporul.
-Și ciocolata?
-Sunt convins că această ciocolată a făcut parte din protocolul Reginei. Memoriile epocii spun că politicienii români îi ofereau ciocolata, preferată de către Regină, la București.
-Dar eu știam că, de obicei, capetele încoronate preferau delicatese franceze sau elvețiene.
-Am un răspuns și la asta.
-Așa, ce ai mai descoperit?
– Este vorba de o marcă de tradiție din București, capitala României. A fost la origine o fabrică deținută de francezi, cumpărată de doi antreprenori români care s-au extins la un nivel foarte înalt.
-Deci, așa se explică! Păi cred, că m-ai salvat cu povestea ta, pentru povestea mea.
-Da, străbunicul ne-a oferit deja cadoul de Crăciun. Dar mă gândeam și eu la ceva.
-La ce te gândești?
-Nu cred că ete nimic întâmplător. În mașină, când am mers după brad, străbunicul mi-a spus că a avut un bunic român și o mamă grecoaică din Smyrna.
-Exact ca el și străbunica!
-Da, mă gândeam să facem cumva ca la primăvară, să-i ducem în România și la Smyrna.
-Bună idee!
-Dar cum facem?
-Păi vom vorbi cu ai noștri, vom face rezervările. Aș vrea să reușim asta luni pe 23 decembrie!
-Da, până atunci, noi vom studia proiectele noastre și vom vorbi cu ai noștri.
Weekend-ul a trecut pe nesimțite. Cei doi verișori au povestit în mail-uri familiilor lor situația iar consensul a fost că străbunicii John și Iphigenia, însoțiți de strănepoții lor să meargă în România și în Turcia, cu ocazia Paștilor, mai ales că în anul următor, vor fi în aceeași zi, 20 aprilie.

***

A sosit și Ziua Ajunului de Crăciun. Robert și Katherine, ca de obicei, își ajutau bunicii la treburile zilnice.
-Iphigenia, pentru masa de Crăciun, spuse John în bucătărie, în acea dimineață, nu cred că trebuie să exagerăm cu cumpărăturile!
-Scrooge bătrân ce ești! Ți-am spus că deși nu vor veni copiii și nepoții, vom face exact ca de obicei! Mâncarea va ajunge la copiii de la Biserică a doua zi, dacă suntem numai noi patru!
-Off, bine, tu ai ultimul cuvânt! Robert, așadar, mergem la cumpărături!
-Eu rămân cu străbunica, spuse Katherine. Avem de pregătit vesela, paharele, șervețelele, de ales rețetele pentru ca să ne apucăm de treabă. Diseară totul trebuie să fie perfect! Inclusiv plăcinta zeilor pe care am pregătit-o în dimineța asta, spuse Iphigenia.
Aproape simultan, telefoanele lor primiră mesaje.
-Extraordinar! spuse Katherine. Povestea mea va fi încărcată fix de Crăciun! Directoarea a fost încântată!
– Și la mine, profesorul mi-a promis organizarea unei mici conferințe, pe tema asta!
-Copii, nici de Sărbători nu stați potoliți?
– Ba da, bunicule, spuseră ei în cor. Numai că acest scrin și povestea lui ne-a fascinat și am scris ce aveam de făcut. Și să mai spui că nu sunt minuni de Crăciun!
-Dar ce poveste este? întrebă John.
-O vom spune diseară de Crăciun! Vom fi numai noi patru, așa că vom avea timp să spunem, adăugă Katherine.
-Atunci, la treabă, spuse Robert. Eu mă ocup de pivniță, de adus lemne.
-Da, spuse Iphigenia, ar fi bine să pregătim focul în toate camerele!
-Femeie, dar…
-Bărbate, știi doar că de Crăciun pe Pruncul Iisus nu L-a așteptat nimeni! A ajuns într-un grajd de vite, S-a născut într-o iesle! Poate vine cineva în seara asta care nu are adăpost! Se vede că preferi să sporovăiești cu Patrick când eu sunt la Biserică! Pe Eileen, abia am reușit să o conving să vină măcar o dată pe lună!
-Ai dreptate!

În Seara de Ajunul Crăciunului, Bradul împodobit, înconjurat de cadouri sclipea. Casa era luminată de instalațiile montate de John și Robert. Focurile erau aprinse, iar masa din living era aranjată. În bucătărie, felurile de mâncare tradiționale de Crăciun erau pregătite. Apa, vinul, alte băuturi, gheața erau în frigider.
John, Iphigenia, Katherina și Robert se delectau în jurul orei 20.00 cu un punch, în așteptarea orei 22.00, ora la care cu toții se așezau de ani de zile în jurul mesei.
De odată, în fața casei, au început să apară câteva mașini. Fiul celor doi, cu soția, cei doi copii ai lor, cu soțiile, adică părinții lui Robert și Katherine erau cu bagajele în fața ușii. Clopoțelul instalat de John se făcu auzit.
-Măi, să fie, spuse John, spuneați că nu mai ajungeți!
-Să nu zici, că nu sunt minuni de Crăciun, spuse Robert jr.
-Ba da, dar stau să mă întreb, spuse tânăra scriitoare Katherine, de unde a știut bunica să aprindă focurile!
-Zi-i intuiția mea feminină din vremuri de demult! Acum, toată lumea, în camerele voastre, vă pregătiți pentru masa de Crăciun! Ora 22.00 vine acum! Nu admit întârzieri, știți doar!

Credit foto: Pixa Bay
Toată familia era în living, la masă. Cu toții purtau căciulițe de Moș Crăciun și costumații specifice Crăciunului. La televizorul din living, unde John mai privea vreun meci de fotbal american din când în când, acum rula un film de Crăciun!
La ora 24.00, au trecut la desfacerea cadourilor. Michael și Mary au adus un plic mare roșu pe care l-au oferit lui John și Iphigeniei.
-Măi să fie, bilete la concert?
-Nu, străbunicule, spuse Katherina, aici aveți biletele pentru o călătorie de Paști în România și Turcia. Scrinul străbunicului și povestea lui ne-a inspirat cadoul. Mereu ați spus că ați avut regretul că nu ați reușit să revedeți locurile de origine!
-Dar cum ați reușit? V-ați vorbit, spuse Iphigenia!
-Nu, dar sunt miracole de Crăciun spuse Mary, soția lui Michael. Ceremonia s-a reprogramat după Anul Nou!
-Hei, ninge, spunse Robert jr!
-Fantastic, spuse John. De cinci ani n-a mai nins de Crăciun!
Katherine și Mary, alături de Elisabeth aduseră paharele cu punch.
-Să ciocnim, fiindcă este Crăciunul! Crăciun fericit tuturor!
-Liniștea Nopții Sfinte de Crăciun se așternea o dată cu fulgii de nea. Fusese într-adevăr un miracol de Crăciun!”