„Tu, București, oraș al poeziei…..Grădina mea cu mii de trandafiri…” începea o melodie clasică a unuia din marii cantautori români, Nicu Alifantis.
Bucureștiul este foarte vechi ar fi depășit 600 de ani dacă ar fi să ne luăm după o referire a unor surse, potrivit cărora Mircea cel Bătrân la 1410 ar fi denumit-o „cetatea noastră”.
Legenda cultivată încă de pe la 1761 de călători occidentali arată că un oarecare Bucur, fie el haiduc, cioban ar fi fondat așezarea.
Totuși, la 20 septembrie 1459, Vlad Țepeș semna un act de recunoaștere pentru Andrei și fiii acestuia asupra unui pământ din Ponor, cel mai probabil, din Mehedinți, Ponoarele de azi. Datarea era certă, în documentul fragmentar identificat pe la 1901 în arhivele românești.
La 1659, după ce și Mihai Viteazul decisese să dea Bucureștiului un statut special, orașul devenea capitală în Muntenia, apoi din 1862, a României.
Bucureștiul era reprezentat de o suită de coline, Dealul Cotrocenilor, Dealul Mihai Vodă, Dealul Mitropoliei, câmpii, Câmpia Filaretului, Câmpia Cotrocenilor, mlaștinile râului Dâmbovița care-l apărau natural.
București era situat la întretăierea drumului Brașov-Târgoviște-Giurgiu și a celui ce pornea de la Cerneți-Turnu Severin, mergea la Craiova, trecea Oltul spre Gura Ialomiței. Târguri ca Slatina ori Pitești și Caracal aveau de asemenea vad către București.
Bucureștiul a fost fanariot, Micul Paris, apoi realist-socialist iar azi, ar trebui să fie capitalist…
Sursa foto: Little Bucharest
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți F5xMedia și pe 
