Ilie Dumitrescu l-a remarcat pe Ricardo Pădurariu după eșecul FCSB cu U Cluj

· 1 min citire · 95 citiri
1 mincitire 95citiri
Ascultă articolulVoce în limba română
0:001:39
FacebookDistribuie pe Facebook
Vezi mai multe știri F5xMedia pe GoogleSetează-ne ca sursă preferată în „Știri principale”.Adaugă pe Google
Ilie Dumitrescu l-a remarcat pe Ricardo Pădurariu după eșecul FCSB cu U Cluj
Credit foto: Andrei Plesnilă

Pe scurt

  • U Cluj a învins FCSB cu 1-0, prin golul marcat de Jovo Lukic în minutul 76.
  • Ilie Dumitrescu l-a remarcat pe Ricardo Pădurariu, singurul jucător al FCSB care a creat superioritate.
  • Golul înscris de Alexandru Stoian a fost anulat de camera VAR pentru o poziție în afara jocului.

Ilie Dumitrescu a analizat partida dintre U Cluj și FCSB, încheiată cu victoria ardelenilor, scor 1-0, în etapa cu numărul 14 din SuperLiga. Analistul l-a remarcat pe Ricardo Pădurariu, despre care a spus că a fost singurul jucător al formației bucureștene care a creat superioritate.

Deși echipa pregătită de Laurențiu Reghecampf a dominat clar jocul, U Cluj s-a impus prin golul marcat de Jovo Lukic în minutul 76.

Alexandru Stoian a înscris pentru FCSB la finalul primei reprize, însă reușita tânărului jucător a fost anulată de camera VAR pentru o poziție în afara jocului.

La scurt timp după fluierul final, Ilie Dumitrescu a apreciat evoluția lui Ricardo Pădurariu. „Singurul jucător care a scos adversar din joc în seara asta a fost Pădurariu, singurul jucător care a creat superioritate. Dacă nu termini acțiuni cu finalizare, nu mă încântă că o mai întorci, că o mai faci o dată… Pentru gusturile mele, nu e de ajuns.”

Analistul i-a transmis și un mesaj lui Boutoutaou, despre care consideră că trebuie să aibă un impact mai mare în faza ofensivă. „Îți cer, Boutoutaou, să scoți adversar din joc, să creezi superioritate între linii, să dai o pasă sau să dai un gol, cum ai făcut cu Rapid. Dar singurul jucător care a adus un plus evident pe faza ofensivă a fost fundașul stânga”, a declarat Ilie Dumitrescu, potrivit Digi Sport.

Ricardo Pădurariu are o cotă de 700.000 de euro.

Ți-a fost util articolul?

Facebook
Autor Razvan Alexandru

Marketer și autor de știri pasionat, cu peste 10 ani de experiență în domeniul online.

Toate articolele