După o toamnă domoală și lungă, se pare că iarna vine mai devreme! ANM avertizează!
Pe scurt
rezumat automat, verificat de redacție- ANM a emis, azi, 11 noiembrie, atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului pentru mare parte din ţară.
- Vântul va avea 55 - 65 km/h în Oltenia, Muntenia și Dobrogea.
- La peste 1.400 de metri vor fi ninsori, iar la munte, viscol și vizibilitate scăzută.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, azi, 11 noiembrie, atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului ce va viza la început trei sferturi din ţară, şi apoi jumătate din teritoriu, inclusiv Municipiul Bucureşti, scrie Pro TV.
De asemenea, în zona montană înaltă se vor semnala viscol şi ninsori, valabile până duminică seara.
În intervalul 11 noiembrie, ora 17:00 – 12 noiembrie, ora 8:00, vântul va avea intensificări în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, cu viteze de 55 – 65 km/h şi izolat de peste 70 km/h.
La munte vor fi rafale de 60 – 80 km, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri, peste 90 – 100 km/h şi vor fi perioade cu viscol şi vizibilitate scăzută.
ANM arată că unele intensificări ale vântului cu viteze de 45 – 55 km/h vor fi şi în restul teritoriului. În dimineaţa zilei de duminică, în zonele joase din estul Transilvaniei şi Maramureş, trecător vor fi precipitaţii mixte.
Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de duminică, între orele 8:00 – 18:00, vântul va continua să aibă intensificări în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Transilvaniei, cu viteze de 55 – 65 km/h, izolat peste 70 km/h.
Sursa foto: Pro TV
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?
