Dragi colegi din mass-media, nu mai jigniți pe cei ce donează 1-2 lei!
Pe scurt
rezumat automat, verificat de redacție- Autorul critică jignirea celor care au donat 1-2 euro lui Irinel Columbeanu.
- El invocă pilda văduvei și afirmă că doi euro înseamnă 10 lei.
- Autorul spune că 10 lei pe zi pot ajunge pentru hrană, dar nu pentru familii și facturi.
Sincer, sunt supărat! Nu că m-aș fi trezit cu fața la cearșaf. „Craiovele” au remizat la fotbal, de o scurtă răceală am scăpat.
Am reușit să mă uit la televizor mai mult și am auzit o colegă din spațiul mediatic cum spunea că lui Irinel i s-au donat 1-2 euro „la mișto”.
Sincer, nu m-am obosit să rețin identitatea ei, fiindcă așa gândesc mulți. Voi aduce atenție o pildă biblică a văduvei care își dă cei doi bănuți la donații, în timp ce bogații aruncau pungi cu bani. Spunea Mântuitorul, nu mai știu versetul, capitolul sau Evanghelia, că mai mult primește Dumnezeu bănuțul văduvei decât banii bogaților.
Doi euro, sunt 10 lei. Omul care a rupt 10 lei pentru un om în suferință poate nu era bogat. Luai cea mai ieftină apă plată sau minerală, o pâine mai ieftină, un pateu mai ieftin și poate o roșie două la spartul pieții. Adică ai fi mâncat într-o zi atât cât să trăiești.
Cine a rupt 2 euro pentru omul care a azvârlit la gunoi milioane de euro, nu contează, munciți, nemunciți, treaba lui, înseamnă că a respectat o învățătură.
Irinel Columbeanu e un exemplu de așa nu se face și nu îl judec eu, l-a judecat destul Cel de Sus. Iar faptul că stă unde stă, nu înseamnă că e la limită, alții sunt mai rău decât el.
Dar haideți să fim umani, să înțelegem că doi euro nu e ceva „aruncat la mișto” ! Ați încercat măcar o zi să trăiți cu 10 lei? Am încercat și fix de ce v-am zis mai sus, mi-au ajuns într-o zi acum vreo patru ani și ceva când prețurile nu erau ca acum.
10 lei la zi sunt 300 -310 la lună, bani care ajung să mănânci cât să nu mori de foame când esți singur. Dar dacă ai copii, facturi, familie, probleme, ce faci? De asta zic, când cineva dă doi euro cuiva, sunt primiți de către Dumnezeu pentru că atât a putut un om să rupă din ceea ce avea. Sunt convins că nu era bogat cel care a făcut asta. Poate a dat jumate din cât avea în ziua aia în buzunar. Și poate că nu-l agrea pe Columbeanu, dar i-a văzut decăderea și s-a gândit…poate într-o zi, „voi fi în locul lui…”
Sursa foto: Știri de Cluj
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?
