Deputatul Nicolae N.Roman, declarație politică: „10 septembrie 1872 – Ziua morții pământești a marelui apărător și patriot român Avram Iancu”

Deputatul Nicolae N.Roman a prezentat declarația politică: „10 septembrie 1872 – Ziua morții pământești a marelui apărător și patriot român Avram Iancu”.

Iată textul acesteia:

„Ca militar de carieră am studiat concepția militară a marelui comandant Avram Iancu. Deși era de formație avocat, patriotismul l-a învățat cum să își apere pământul strămoșesc cu arma în mână. Tradiția menționează că Avram Iancu ar fi dat cea mai scurtă comandă din Armata Română: „No, gata! No, hai!”.
Munții Apuseni au devenit o fortăreață naturală și umană contra năvălitorilor maghiari. Iancu i-a adunat laolaltă pe meșteșugari, țărani agricultori, păstori, mineri, oameni deprinși cu știința armelor. A creat tunuri din lemn de copac scobit, cu știința pe care unii o folosesc să creeze fluiere și tulnice.
A organizat Apusenii în „legiuni militare” cu tribuni întocmai cum fusese cândva pe vremea romanilor.
Avram Iancu a refuzat ca patriot decorația și recompensa lui Franz Joseph care era mulțumit că maghiarii fuseseră ținuți la respect de armata de moți a lui Iancu.
Iancu l-a refuzat pentru că el voise dreptate pentru Neamul lui, nu să devină slujbaș imperial. Era contra principiilor sale.
Și azi, se cântă în Ardeal:
„Pușcă Iancu prin butuci, fug grofii fără papuci”. Era dacă vreți o continuare a unui alt cântec din vremea lui Horea: „Cât fu Horea căpitan și grofii purtau suman”.
Vitejia ardelenilor era cunoscută. În timpul campaniei din Italia, la Arcole, la finalul secolului XVIII, năsăudenii care luptau cu sumanele lor negre tradiționale aproape că erau să-l lichideze pe generalul Napoleon, colonelul Muiron apărându-l cu prețul vieții de glonțul pornit din arma unui năsăudean. Napoleon ar fi fost auzit spunând că dacă ar fi avut două batalioane cu astfel de soldați, în două săptămâni ar fi fost la Viena.
Avram Iancu și-a scris încă din 20 decembrie testamentul său:
„Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acum, durere, fără mult succes, dar tocma acum cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea. Un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur. Voiesc dară şi hotărât să dispun ca după moartea mea toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii şi întru ajutorul înfiinţării unei academii de Drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii noi. Câmpeni, 20 dece(m)brie, Avram Iancu, avocat”.
Așadar, nu era nebun, era dezamăgit. A colindat Ardealul horind din fluier și trăgând în ospeție prin casele moților. Așa făcuse și pe 9 septembrie 1872, ajungând în casa unei gospodării din Baia de Criș, Hunedoara. Aici, a rememorat momente din istoria românilor de peste munți. Frații din Muntenia, Oltenia și Moldova, se uniseră, aveau în gând independența. Unii fruntași ardeleni trecuseră Carpații „prin Vama Cucului”. Iancu spera să apuce momentul acela în care cu toții să trăiască uniți într-o singură țară cum visase și Mihai Viteazul. Dar sănătatea șubredă de lipsuri și condiții grele îl slăbise. Tușea mult, abia putea să mai mănânce. Simțea că are nevoie de aer, de aceea, deși i se oferise un pat cald, după masa de seară a dorit să rămână afară, să respire aer curat și să se odihnească pe fânul uscat cosit vara și toamna (otava).
A fost găsit, a doua zi, la 10 septembrie 1872, fără suflare, fața în sus, ca și cum ar fi fost fericit.
Voi cita aici modul în care Ionulu lui Tanasie rememora înmormântarea la Țebea a eroului român la 13 septembrie 1872. Articolul a apărut în „Federațiunea”, nr. 93 – 693, Anul V, joi, 19 septembrie 1872, p. 1.
Mărturia este datată la Baia de Criș, 15 septembrie 1872:
„Naţiunea română, care, de un timp, încoace, a pierdut foarte mulți fii bravi și meritaţi de ai săi, din 11 a lunei curente (septembrie 1872 – n. N.), iar are mai puțini cu unul.
Avram Iancu, acest erou al munților Apuseni, din Transilvania, care, la anii 1848/9, în lupta pentru libertate și independență națională, și-a câștigat cel mai onorant și demn de admirație nume, care, prin tactica-i înțeleaptă și eroismul său neasemănat, a facut să-l admire chiar și străinii inamici seculari a tot ce este român și aparține la eterna rasă latină, zic acest mare bărbat, care unic și-a sacrificat viața pentru fericirea națiunii sale mame, nu mai este între cei vii, marele său spirit a deșertat corpul plin de suferință, la 11 septembrie a. c., pe la 3 ore, dimineața, în Baia de Criș (districtul Zarand), și a zburat la Creator, ca chiar și după moarte să ne fie protector înaintea tronului divin, precum a fost esemplul castităţii, onoarei și gloriei românismului, aici, pe pământ.
Iar mult maltratatul său corp s-a înmormântat, în 13 al acestei luni, cu pompă și splendoare nemaipomenită în acest district, demnă de eroul general, în a cui onoare s-au adunat aprope la 4.000 de români inteligenţi și popor din intreg districtul Zarand, și o mulțime de inteligenți din ținutul Abrudului, unde fericitul a petrecut cea mai mare parte a vieții sale.
Aici se aflau, între alţii, și colegul său, Simeon Balint, protopop în Roșia Abrudului, avocatul Nateir Micola, Andreica din Câmpeni și alţii.​
La ceremoniile besericești, după ritul gr. or., au asistat, sub pontificarea protopopului din Brad, Niculai Mihălțianu, 30 de preoţi, toți îmbrăcați în ornamentele lor besericești.
Înainte de a pleca conductul funebral impozant, concomitent cu un șir lung de făclii și de jalnicele tonuri a două bande muzicale, de la cvartirul junilor Ion Simionaș și Ion Vlasa, unde marele cadavru a fost așezat, protopopul pontificant a rostit o cuvântare excelentă plină de inimă, simțăminte și logică, iar ajuns la cimitiriul comunei Țebea, la goronul nemuritorului Ursu Horia, lângă care martirului națiunii române i-a fost menit locul de repaus, avocatul din Baia de Criș, George Secula, suindu-se pe o masă, a rostit altă cuvântare funebrală, care, pentru conținutul ei plin de spirit național și patriotic, a adus în uimire pe toți ascultătorii.
George Secula, în acest discurs, a dat o nouă dovadă despre rara-i capacitate și erudițiune, ce-l caracterizează (ambe aceste cuvântări se vor publica, cât mai curând).
Seara, s-au adunat mai mulți inteligenţi condoleanți români la otelul din Baia de Criș, unde s-au purtat mai multe toaste, în onoarea și nemurirea defunctului. Numai pe la 2 ore s-au despărțit, cu deviza că Avram Iancu este și va fi pururea neuitat la români.Noi, din parte-ne, zicem: La etern binecuvântată țărnă a acestui mare patriot și memoria lui neuitată și neștearsă din inima fiecărui român adevărat! ””

Sursa foto: Facebook