Deputat de Buzău Dr. Sorin Titus Muncaciu a transmis un mesaj privind dezvoltarea agriculturii prin măsuri inteligente.
Iată textul acestuia:
„Creșterea taxelor în agricultură nu va rezolva problema veniturilor la buget, ci va pune presiune pe fermieri și va încetini dezvoltarea sectorului. Soluția adevărată stă în investiții inteligente care să susțină producția internă și să dezvolte industria agroalimentară aici, în România. Din grânele noastre putem crește animale, iar din acestea putem produce alimente procesate, exportând nu doar materie primă, ci valoare adăugată. Acest model creează locuri de muncă, dezvoltare economică și stabilitate în comunitățile rurale.
În loc să suprataxăm cei 300.000 de angajați din agricultură, putem extinde baza economică la 600.000, dublând contribuția sectorului la economie. Asta înseamnă satele noastre prospere, mai multe firme și mai multe șanse pentru tineri să rămână în țară. Nu avem nevoie de taxe mai mari pe umerii celor care deja muncesc, ci de politici care stimulează creșterea numărului de angajați și afaceri. Este timpul să investim în viitor, să valorificăm resursele locale și să asigurăm bunăstarea pe termen lung!”
Buzăul este o vatră strămoșească unde agricultura și păstoritul au format alături de comerț pilonii economiei românești.