Dan Berindei, comemorat la un secol de la naștere
Pe scurt
rezumat automat, verificat de redacție- Dan Berindei s-a născut la 3 decembrie 1923 și a murit la 23 decembrie 2021.
- A condus secția de Istorie a Academiei și a fost vicepreședinte al acestui înalt for academic.
- Biblioteca sa a fost donată Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman, care organizează o expoziție tematică comemorativă.
Născut la 3 decembrie 1923, marele istoric, academicianul Dan Berindei a murit la 23 decembrie 2021. A fost cel mai productiv istoric dedicat perioadei moderne a Istoriei României. A condus ani de zile secția de Istorie a Academiei, fiind și vicepreședinte al acestui înalt for academic.
Faptul că biblioteca sa a fost donată Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman, a făcut ca azi, la comemorarea unui secol de la nașterea marelui savant, instituția fanion a culturii Olteniei să organizeze o expoziție tematică, vernisată chiar azi.
Este un omagiu adus unuia dintre cei mai activi și mai longevivi istorici români din toate timpurile.
Sursa foto; Europa FM
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?
