Cehia se retrage de la Eurovision 2027 din cauza constrângerilor bugetare
Pe scurt
- Cehia nu va participa la Eurovision 2027, după retragerea Česká televize din cauza constrângerilor bugetare.
- EBU a confirmat retragerea și speră ca Cehia să revină în competiție când situația financiară o va permite.
- Eurovision 2027 va avea loc în Burgas, Bulgaria, cu semifinalele pe 11 și 13 mai și finala pe 15 mai.
Cehia nu va participa la Eurovision 2027, după ce televiziunea publică Česká televize (ČT) a decis să se retragă din concurs din cauza constrângerilor bugetare. Decizia a fost anunțată marți de postul public ceh.
Česká televize a explicat că Eurovision presupune costuri și eforturi importante de producție și organizare, iar participarea nu mai poate fi susținută în actualul context financiar. „În 2027, nu vom vedea steagul Cehiei pe scena Eurovision. Îi vom susține însă împreună pe ceilalți și sperăm să ne revedem cândva la Eurovision”, a transmis televiziunea publică cehă.
Postul a precizat că decizia a fost luată în contextul modificărilor care au loc în prezent la nivelul bugetului. Česká televize nu a exclus o revenire a Cehiei în anii următori.
Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), organizatorul Eurovision, a confirmat retragerea Cehiei și a transmis că regretă decizia. Martin Green, directorul Eurovision Song Contest, a declarat că televiziunea cehă nu va putea participa în 2027 din cauza „presiunilor financiare”.
Martin Green a arătat că situația televiziunii cehe face parte dintr-o problemă mai largă cu care se confruntă serviciile publice de media din Europa, în condițiile în care bugetele sunt reduse, iar costurile cresc. EBU a transmis că speră ca Cehia să revină în competiție atunci când situația financiară o va permite.
Ediția din 2027 a Eurovision va avea loc în Burgas, Bulgaria, după ce DARA a câștigat concursul din 2026 pentru Bulgaria cu piesa „Bangaranga”. Semifinalele sunt programate pe 11 și 13 mai 2027, iar marea finală va avea loc pe 15 mai, la Arena Burgas. Va fi pentru prima dată când Bulgaria găzduiește Eurovision.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?
