Becali vrea un mijlocaș bun!
Becali oscilează între Joao Lameira și Kevin Ciubotaru
Pe scurt
rezumat automat, verificat de redacție- Becali l-a transferat pe Duarte, liber de contract după plecarea de la Ujpest.
- Becali negociază cu un jucător din Portugalia și îl vrea pe Kevin Ciubotaru de la Hermannstadt.
- Becali ar da până la 3 milioane euro pentru un mijlocaș bun.
Becali l-a transferat pe Duarte care era liber de contract după ce acesta a plecat de la Ujpest, bnu chiar în cele mai bune condiții de despărțire, scrie Pro Sport.
Becali nu e mulțumit de Lameira și are în vedere un jucător din Portugalia. L-ar vrea și pe Kevin Ciubotaru care evoluează la Hermannstadt:
„Era Lameira ăsta în vizor. Sincer să fiu, nu-l știam, mi-a zis MM, mi-a zis Șumudică. M-am uitat la meciul cu Rapid și nu-mi place. E precis, nu pierde mingea și pasează bine. Dar nu are progresie. Vreau un mijlocaș care face progresie cu mingea la picior, un fel de Malcom, dar care să nu piardă mingea, să nu se încurce în ea.
Vreau un mijlocaș care, atunci când are mingea la centrul terenului și are liber în față, să urce 15-20 de metri cu mingea la picior. Cum făcea Chiricheș. Avem din Portugalia, negociem cu un jucător din Portugalia. Mie îmi place un jucător ca Edjouma, dar care câștigă dueluri, care să deposedeze.”
Becali ar da până la 3 milioane euro pentru un mijlocaș bun:
”Malcom îmi place acolo, dar e prea indolent. Ar fi bun mijlocaș dacă nu ar avea indolență în mișcări. Eu vreau mijlocaș care să aibă progresie cu mingea la picior. Îmi plăcea Lixandru, că făcea progresie, dar acum nu îmi mai place, că nu mai face. Îmi plăcea Șut, de exemplu. A început să-și revină, dar e cam la 60-70% din ce era.
Eu cred în calificare și îmi trebuie 5 jucători cu care să pot să iau campionatul, să am dubluri. Nu fac buget, dau și 2 și 3 milioane pe un mijlocaș bun. Îmi trebuie un atacant, doi mijlocași. La fundași centrali vine Dawa, l-am luat pe Duarte, poți să joci și cu Lixandru. Ne mai trebuie fundaș stânga.”
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?
