La 4 iulie 2020, ne-a părăsit profesorul universitar doctor, doctor honoris causa al mai multor universități, Vladimir Iliescu (5 august 1926-4 iulie 2020).
Nu voi intra în detalii biografice, a făcut-o mult mai bine colegul meu, profesorul doctor Adrian Ionuț Pătularu, unul dintre profesorii de elită ai Craiovei de azi.
Am fost amândoi doctoranzi, alături de alți 10 colegi la marele magistru și dascăl.
Vreau să spun aici doar atât. Dincolo de îndrumarea de execpție, de seminariile pe care domnia sa nu le ținea la întâlnirile noastre oficiale dar și informale, rămâne Opera.
Profesorul Vladimir Iliescu a creat mai mult decât ne-a lăsat pe hârtie. A descoperit oameni, a descoperit sau a ajutat la descoperirea unor adevăruri.
A avut curajul și asta datorită vieții sale care poate fi oricând subiect de film, să spună adevărul în față, în ciuda dictaturilor (le-a trăit pe toate în secolul XX, în cei 94 de ani de viață fără o lună).
Am să amintesc aici un interviu consemnat de „Magazin Istoric” (Profesorul a publicat numeroase articole aici, pentru publicul larg, extraordinare prin capacitatea de predictibilitate asupra Istoriei) în care domnia sa a spus că Polonia și România vor avea un destin comun, pentru că justificarea o găsim în trecut. Evident, atunci, nu știu câți l-au crezut (existase un decalaj între noi și polonezi atât la admiterea în NATO cât și în UE). Dar iată că, mai întâi a apărut Birgada Multinațională de la Craiova, cu prezență poloneză, iată că azi vorbim de Flancul Estic al NATO.
Profesorul a fost un excepțional filolog clasic, un împătimit al Antichității. Ne spunea și nouă că Antichitatea bine înțeleasă te ajută să vezi ce nu merge bine în prezent ba chiar să vezi ce poate exista în viitor.
Anii săi de experiență în România, Germania la Universitatea din Aachen și la Fundația Hans Seidel unde era expert pe problemele Balcanilor și Centrului și Sud-Estului European (a fost primul autor al unui dicționar româno-polon știa limbile slave, germana a vorbit-o înaintea limbii române fiind născut și crescut la Cernăuți dintr-un tată român și o mamă de origine alsaciană, avea capacitatea de a traduce direct din germană în rusă și invers la întâlniri internaționale de istorie) l-au făcut să creeze premisele unor cursuri de „Futurologie” (o știință care studiază posibile scenarii care decurg din anumite evenimente).
Stau acum și mă gândesc (pe mine m-a preluat la doctorat când avea 77 de ani și m-a coordonat până la final, când avea aproape 81 de ani) câtă dreptate avea Profesorul cu Balcanii și cu autoritatea Antichității, dar mai ales cu modul de a avea o viziune panoramică asupra Istoriei.
Acum, la trei ani de când Profesorul a plecat Dincolo, vedem cu și mai multă acuratețe câtă dreptate avea când ne învăța că Istoria este vie, se schimbă dar reia anumite scenarii din trecut. Adică, putem să spunem că uneori se și repetă…
Sursa foto: Wikipedia/Anonimus.ro