Ana Morodan este o vloggeriță cunoscută cu mulți fani. Problemele sale cu legea au început în după amiaza de luni 28 martie 2023. La ora 16.00, un echipaj de Poliție Rutieră i-a solicitat actele la control. Ana Morodan a oprit mai departe după ce a trecut de echipaj și a lovit conform Antena 3 CNN două mașini încercând să parcheze. Legitimată, vedeta a refuzat să dea actele, a fost condusă la IML unde a refuzat recoltarea probelor biologice.
Ana Morodan s-a ales cu permisul suspendat. La ora 23.00, în acea noapte, Ana Morodan se afla iarăși la volan, un alt echipaj oprind-o și constatând că ea conducea cu permisul suspendat. Rezultatele etilo-testului și drug-testului au fost pozitive.
În consecință, ea a fost reținută pentru 24 de ore, prin deciza Judecătoriei Sector 1.
Brigada Rutieră a declarat potrivit Antena 3 CNN:
„La data de 28 Martie, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza sectorului 1, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul la volanul căruia se afla o femeie.
Conducătoarea autovehiculului nu s-a conformat, și-a continuat deplasarea, moment în care a intrat în coliziune cu două autovehicule.
După stabilirea identității, au efectuat verificări cu privire la situația juridică a dreptului de a conduce, iar cu această ocazie au constatat faptul că, femeia figura cu permisul de conducere reținut ca urmare a dosarului de cercetare penală întocmit în conformitate cu prevederile art. 337 din Codul Penal.
De asemenea, polițiștii au procedat la testarea cu aparatul Alcooltest, care a indicat o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma testării preliminare cu aparatul DrugTest, a relevat prezența în organism a substanțelor psihoactive.
În acest context, conducătoarea autovehiculului a fost condusă la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice, iar în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 335 alin. 2 și 336 alin.2 din Codul Penal:
În baza probatoriului administrat în cauză, organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere au dispus reținerea femeii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătorului Sectorului 1 în vederea luării unei măsuri preventive”
Reacțiile în mediul on-line nu au întârziat să apară, multe condamnând atitudinea ei considerând că unii abuzează de „vedetismul” lor în timp ce oamenii simpli, „populimea” sunt ridiculizați de „vedete” dacă respectă legea.
Sursa foto: Facebook