Val de susținere pentru realizatoarea Marina Almășan! Multe nume de „calibru greu” au ales să-i fie alături!

Mă uit cum TVR a comis-o grav de tot. Oltean grăbit cum sunt, mă apucai și io să o apreciez pe Marina Almășan în loc să-mi văd dracu de treabă, de praz, zaibăr și alte alea. Dar asta e cu un curaj demn de „Cobilița nostra” am scris ieri un material de susținere pentru că m-am supărat foarte tare. M-am grăbit și nu mi-am așteptat rândul.

M-am pomenit rapid că o armată întreagă de VALORI, îmi asum sublinierea, și-au spus părerea despre marea nedreptate care i s-a făcut Marinei Alămășan.

Marele critic literar Alex Ștefănescu, marele actor Florin Zamfirescu, marele profesor universitar Dumitru Borțun de la SNSPA au explicat de ce TVR a dat cu bâta-n baltă.

Măr fraților, voi auzirăți? Hai oi fi fost eu mai de la țară, din provincie, dar de OAMENII, îmi asum sublinierea, ce mai ziceți?

Așa e că eu nu pot încăpea în poză? Normal, îmi asum, mai am niște praz de mâncat…. Oamenii aceștia creau, performau când eu eram în planurile cincinale de viitor. Dar voi cei care contestați un profesionist cu decenii de carieră vă simțiți în stare să apăreți în poză?

Adaug și reacția Sindicatului MEDIASIND care și-a exprimat sprijinul față de Marina Almășan. Aud că ei vor să-i dea tot sprijinul.

Am susținut greva profesorilor care se simt umiliți de cei care azi o cenzurează pe Marina Almășan.

Îmi aduc aminte de o povestioară a lui Tudor Arghezi. Era ofițer în Primul Război Mondial și ațipise. Începe un atac german și îl trezește orodonanța: Dom sublocotinent, trage nemții în noi! Arghezi: trageți și voi! Nu putem! De ce, că arme ca ale lor avem! Da, dar noi navurăm nemți!

Așa că TVR se poate dota cu tot ce vrea dar dacă  dă „nemții” afară…

Și că tot am ajuns la Arghezi. Știu că a făcut „o țîră” de pușcărie după ce a publicat pamfletul acesta în „Informația Zilei”, la 30 septembrie 1943. Sper să nu greșesc, cred că marele poet se cam lua de Baronul nazist Manfred von Killinger, șeful Legației Germaniei naziste la București.

Poate vede și conducerea TVR care a cam început să aibă apucături din astea mai „exotice”, poate văd și politicienii care ne tratează ca pe argații lor:

„Ce semeţ erai odinioară, dragul meu, de n-ai mai fi fost. Şi ce mojic! ce mitocan! Ce bădăran! Nu te mai recunosc. Parcă în hainele tale a intrat alt om şi parcă celălalt a plecat în pielea goală, pe undeva, prin ceruri ori iad.
Botul nu-ţi mai e aşa gros, fălcile ţi-s mai puţin dolofane şi ai început, Doamne!, să şi surâzi cu buzele alea groase, şterse de unsoare. Ceafa ţi s-a mai tras, guşa s-a mai moderat, burta caută un relief mai aproape de spinare. Nici părţile de dindărăt nu mai sunt atât de expresiv dominante, dedesuptul croielii scurte.
Cred că nu mai iei dimineaţa patru cafele cu lapte, o halcă de şuncă şi opt prăjituri, cu care ţi-ai pus din nou în funcţiune intestinul gros, anemiat de răbdări prăjite. Te umpluseşi bine, până la râgâială. Ţi-aduci aminte ce sfrijit erai pe când erai sărac şi cum ne pălmuia căutătura ta aţâţată după ce te-ai procopsit. Îndopat cu bunurile mele, nu-ţi mai dam de nas şi ţi s-a părut că eram pus pe lume ca să slujesc mădularele tale, burţii, guşii, sacului şi dăsagilor tăi: ăsta era rostul meu, a trebuit să-l aflu de la tine, flămândule, roşcovanule, boboşatule, umflatule.
Mi-ai împuţit salteaua pe care te-am culcat, mi-ai murdărit apa din care ai băut şi cu care te-ai spălat. Picioarele tale se scăldau în Olt, şi mirosea pănă la Calafat, nobilă spurcăciune!
I-auzi! Vrea să-mi fie stăpân şi să slugăresc la maţele lui, eu care nu m-am băgat rândaş nici la boierul meu. Vrea trei părţi şi din văzduhul meu, ca să răsufle în răcoarea mea numai el. Lasă-mă să-mi aleg stăpânul care-l vreau eu, dacă trebuie să mă robesc, nu să mă ia la jug şi bici, înfăşcat de ceafă, cine pofteşte.
Uită-te, mă, la mine! Baroane! Să ne desfacem hârtiile amândoi, eu zapisul şi hrisoavele mele, scrise pe cojoc, şi tu zdrenţele tale. Scrie pe ale tale Radu? Nu scrie!… Scrie Ştefan? ? Nu scrie!… Scrie Mihai, scrie Vlad, scrie Matei? Nu! Păi ce scrie pe cârpele tale? Degete sterse de sânge?
Mi-a ieşit o floare-n grădină, ca o pasăre roşie rotată, cu miezul de aur. Ai prihănit-o. Ţi-ai pus labele pe ea şi s-a uscat. Mi-a dat spicul în ţarină cât hulubul şi mi l-ai rupt. Mi-ai luat poamele din livadă cu carul şi te-ai dus cu el. Ţi-ai pus pliscul cu zece mii de nări pe stânca izvoarelor mele, şi le-ai sorbit din adânc şi le-ai secat. Mocirlă şi bale rămân după tine în munţi şi secetă galbenă pustie în şes. Şi din toate păsările cu graiuri cântătoare, îmi laşi cârdurile de ciori.
Începi să tremuri acum, căzătură. Aşa s-a întâmplat cu toţi câţi au umblat să-mi fure binele ce mi l-a dat Dumnezeu. Te-ai cam subţiat şi învineţit. Obrazul ţi-a intrat în gură, gulerul ţi-a căzut pe gât ca un cerc de putină uscată. Dacă te mai usuci niţel, o să-ţi adune doagele de pe jos. Ce floacă plouată-n capul tău! Ce mustaţă pleoştită! Ce ochi fleşcăiţi! Parcă eşti un şoarece, scos din apă, fiartă, de coadă, Baroane… ”

Sursa foto: Facebook