Va fi Raed Arafat anchetat?
Există informații în spațiul public, potrivit cărora, Raed Arafat nu a respectat protocoalele de intervenție, expunând exploziei primii 26 pompieri care au fost răniți de a doua explozie.
Între timp, celula de criză de la MAI este în funcțiune. Aerobaza 90 a MAPN va trimite victime de la Floreasca în Norvegia Germania și Austria (7 răniți), în timp ce azi-noapte un avion a dus doi răniți la Bruxelles.
2 civili deja se află în drum spre Italia, la Milano.
România a cerut activarea Sistemului European de Urgență.
Ancheta exploziei este condusă Parchetul General și echipa este formată din ofițeri de poliție judiciară din cadrul IGPR, specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică din cadrul IGPR, experți de la Institutul Național de Expertize Criminalistice din cadrul Ministerului Justiției, specialiști de la INSEMEX Petroșani, inspectori de inspecția muncii, ofițeri din cadrul IPJ Dâmbovița, scrie Antena 3 CNN.
Surse din cadrul INSEMEX au declarat că intervenția a fost defectuoasă pentru că a doua explozie, teoretic nu trebuia să se mai producă dacă se acționa conform standardului.
Sursa foto: Antena 3 CNN
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?
