Sovata va construi un parc tematic dedicat urșilor, cu fonduri europene

· 2 min citire · 70 citiri
2 mincitire 70citiri
Ascultă articolulVoce în limba română
0:002:08
FacebookDistribuie pe Facebook
Sovata va construi un parc tematic dedicat urșilor, cu fonduri europene

Pe scurt

  • Primăria orașului Sovata va construi un parc tematic dedicat speciilor de urși de pe glob, cu 2,5 milioane de euro.
  • Parcul nu va adăposti animale vii, ci va include instalații moderne, modele 3D și spații expoziționale.
  • Proiectul va fi realizat în 4-5 ani, pe terenul unui fost complex de sere degradat, cu fonduri europene.

Primăria orașului Sovata va construi un parc tematic dedicat speciilor de urși de pe glob. Investiția este estimată la 2,5 milioane de euro și va fi finanțată din fonduri europene.

Proiectul va fi realizat pe terenul unui fost complex de sere degradat și urmărește transformarea unei zone industriale într-un circuit civic și turistic, a declarat vineri primarul Fülöp László Zsolt.

„Parcul nu va adăposti animale vii, ci va miza pe educație și interactivitate, iar întregul perimetru va fi amenajat sub forma unei hărți ce reproduce silueta unui urs”, a explicat edilul.

Traseul va avea forma unui urs, iar în zona denumită „Capul Ursului” va fi construit un pavilion principal circular, din lemn. Clădirea va include o zonă de primire, un spațiu expozițional, o sală de proiecții video, grupuri sanitare și spații pentru personal.

Vizitatorii vor putea explora habitatele diferitelor specii prin instalații moderne. În pavilion vor putea fi urmărite și desene animate în care apar panda, ursul polar și ursul brun, potrivit primarului.

În zonele corespunzătoare labelor ursului de pe hartă vor fi amplasate modele 3D realiste și instalații tematice. Acestea vor prezenta habitatele specifice fiecărei rase. Clădirile vor fi realizate din materiale naturale, pentru o arhitectură integrată în peisajul local.

„Noi sperăm că o să fie un parc tematic pentru toate generațiile și că, prin atragerea copiilor, o să-i aducem și pe bunici, și pe părinți, și toată lumea”, a afirmat Fülöp László Zsolt.

Finanțarea europeană va fi asigurată prin axa dedicată reconversiei zonelor industriale degradate. Proiectul este estimat să fie realizat în 4-5 ani.

Primarul a precizat că inițiativa continuă tradiția turistică a stațiunii. Ursul naturalizat de pe malul Lacului Ursu este un simbol al orașului, iar turiștii își fac fotografii alături de acesta de mai bine de jumătate de secol.

Ți-a fost util articolul?

Facebook
Autor Razvan Alexandru

Marketer și autor de știri pasionat, cu peste 10 ani de experiență în domeniul online.

Toate articolele