Sorin Constantinescu este regele cazinourilor. El l-a criticat pe Crin Antonescu spunând;
„„Crin Antonescu juca mai mult pe mese private. Sunt o grămadă de jocuri private prin vile, prin de astea, sunt tot felul de politicieni, de oameni de stat, de polițiști care nu vor să fie văzuți prin cazinouri și atunci organizează ei mese. Ce e nasol cu Crin… el credea că știe să joace și am înțeles că are datorii pe la tot orașul. Noi avem o vorbă cu pokerul: dacă sunt șapte jucători la masă și în jumătate de oră nu-ți dai seama care e fraierul de la masă, înseamnă că tu ești”
Crin Antonescu a replicat:
„Nu l-am întâlnit niciodată pe acest individ, nu îl cunosc. Nu am intrat niciodată într-un cazino, într-o casă privată de jocuri, nici nu știam că există, nu am avut niciodată o datorie la nimeni de pe urma unui joc de noroc. Nu am nici o legătură cu fabulațiile acestui individ și, chiar dacă traversăm o perioadă electorală, cred că minciuna și mizeriile trebuie să aibă o limită”.
Liberalul a mai subliniat: „Este inadmisibil ca asemenea afirmații calomnioase să fie rostite într-un context în care toți ar trebui să ne concentrăm pe subiectele importante ale campaniei”.