Universitatea Cluj a reușit o victorie importantă împotriva Rapidului, scor 2-1, într-un meci tensionat disputat pe Cluj Arena. Golurile au fost marcate de Masoero (20) și Mamadou Thiam (80) pentru gazde, în timp ce Tobias Christensen (35) a înscris pentru giuleșteni. Deși Rapid a avut șansa egalării pe final, portarul Edvinas Gertmonas a intervenit decisiv la lovitura de cap a lui Alexandru Pașcanu.
După fluierul final, discuțiile s-au concentrat asupra unei faze controversate din minutul 84, când Cristi Manea a căzut în careu după un duel cu Van der Werff. Rapid a cerut penalty, însă arbitrul nu a acordat nimic, iar VAR-ul nu a intervenit.
Antrenorul Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a reacționat după meci, explicând că din perspectiva sa faza ar fi fost precedată de un ofsaid.
„E o oarecare liniște că am făcut ce trebuie. E o victorie meritată. Rapid ne-a prins pe contraatac, dar am încercat să jucăm între linii. Am dat gol, după care a intervenit acea teamă. Am pierdut mingea destul de ușor, știam că pe orice minge pierdută pleacă Dobre și Micovschi. A trebuit să schimb sistemul la pauză. Sunt fericit pentru fani că le oferim această bucurie de moment”, a declarat Sabău.
Întrebat despre faza controversată din minutul 84, antrenorul ardelenilor a spus că în opinia sa, a existat un ofsaid.
„La nervi, la supărare, se spun anumite cuvinte. Mie mi se pare un ofsaid mare la acea fază. Nu vreau să greșesc, dar eu așa am văzut. Îl înțeleg pe Șumudică, știu că este un antrenor care trăiește meciurile intens, dar din punctul meu de vedere, nu a fost penalty.”
Sabău a mai precizat că echipa sa trebuie să rămână concentrată până la finalul sezonului regulat, în ciuda rezultatelor bune din ultimele etape.
„Se joacă. La noi, după două meciuri pierdute, știți cum e. Până nu suntem calificați matematic în play-off, nu mă pot bucura. Jucătorii au potențial, avem calitate și impunem respect. La meciul cu Dinamo am avut posesia, am controlat jocul. Asta înseamnă că suntem o echipă importantă a campionatului”, a concluzionat antrenorul Universității Cluj.
În urma acestui rezultat, U Cluj își continuă seria pozitivă și ajunge la șase meciuri consecutive fără înfrângere, în timp ce Rapid pierde teren în lupta pentru primele locuri ale clasamentului.