Patru ani fără profesorul universitar Vladimir Iliescu
Pe scurt
rezumat automat, verificat de redacție- Profesorul universitar Vladimir Iliescu ne-a părăsit la 4 iulie 2020, fiind născut la 5 august 1926, la Cernăuți.
- A avut trei licențe, în Istorie, Drept, Filologie Clasică, și Doctorat în Istorie.
- A învățat 9 limbi străine, indo-europene, și a coordonat până în 2008, 12 doctoranzi în istorie.
Profesorul universitar Vladimir Iliescu ne-a părăsit la 4 iulie 2020. Se născuse la 5 august 1926, la Cernăuți, din tată colonel doctor veterinar, Ioan Iliescu și dintr-o mamă alsaciană, Adele Tijan.
A fost un autodidact, a avut trei licențe, în Istorie, Drept, Filologie Clasică, Doctorat în Istorie. Martor al celui de Al Doilea Război Mondial, a susținut Bacalaureatul în 1945, la Cîmpulung Muscel, după studii primare, liceale la Cernăuți. A făcut muzică (a cântat la vioară) și șah de performanță. Limba sa maternă a fost germana, în care scria și citea perfect la 5 ani. De-a lungul vieții a învățat 9 limbi străine, indo-europene. Istoric, balcanolog a lucrat în învățământ superior, cercetare la București, Constanța, emigrând în 1983, în Germania, unde a predat gepolitică, istorie a spațiului sud-est european șa Innsbruck, Aachen, Freiburg, deci în Austria și în Germania.
La Universitatea din Craiova a coordonat până în 2008, 12 doctoranzi în istorie. Spirit polivalent, era pentru noi cei care i-am fost ucenici o enciclopedie pe picioare, un martor activ al unor evenimente istorice dintre cele mai dramatice.
Sursa foto: Pixa Bay
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?
