Odovania praznicului întâmpinării Domnului se celebrează la Jariștea Locantă, în weekendul în perioaa 8-9 februarie 2025 !
Jariștea Locantă a prezentat urnătorul mesaj:
„Odovania praznicului întâmpinării Domnului la Jariștea Locantă
Pătrunsă de adevăruri sacre, Kera Calița își cheamă frații și surorile întru credință la Jariștea Locantă, sâmbătă, 8, și duminică, 9 februarie, la ceasurile șase pe înserat (18.00), pentru praznicul de Odovanie.
Mezelic ichtic
-semnul prin care se recunoșteau cei dintâi creștini era peștele, căci în greaca veche ICHTUS aducea dimpreună inițialele enunțului sacru „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul”, acesta fiind slăvitul pescar de suflete; ca atare, la astfel de zile însemnate cu cruce roșie în călindar, se obișnuiește ca mesele să înceapă cu bucate de pescărie, cum este și salata de ton, cu șalote, olive și maioneză de casă, stropită cu zeamă proaspăt stoarsă de limone din grădinile Bethsaidei, locul unde Iisus a făptuit miracolul hrănirii unei mulțimi de oameni cu cinci pâini și doi pești
Sațiu apostolic contimporan
-pântecul se cere îndestulat precum cugetul, așadar dinspre cuhnie vine zvon binemirositor de pulpe aurii de pui dolofan hrănit numai cu boabe și verdețuri de curte, de bună seamă umplute cu ciupercuțe de pădure păstrate peste noapte într-o tainică alcătuire de vutci dulci
Călătorie în dulcea lume constantinopoletană
-prăjitura levantină Tulumba din degețele de aluat pârgălit, apoi înmuiat în sirop de miere cu zamă de naramze, de zici că va fi fiind asemenea celui mai gustos churro din Toledo
Înțelesurile tuturor desfătărilor sufletești
– Kera Calița cuvântă despre harul preoției Mântuitorului, lămurind taina pildei Lui și îndemnând pășitorii să se supuie prorocirilor Sale, ce ne aduc tihna sufletească și ne îndrituiesc a ne duce viețuirea în sărbătoare
– Taraful Crailor de Curtea Veche tălmăcește în grai mirean prin măiestrele sale isonuri de strune și alămuri cântările corului de îngeri ce slăvesc intrarea în templu
– Hrisanta, Fatima Gitană, cu pioșenie își face de trei ori semnul crucii înainte de a se avânta în misteriile melosului din vechile mahalale binecuvântate
– Leonard își aduce fără de precupețire obolul de caldă muzichiie la această sărbătoare a cugetului, înflăcărând spiritul prin luminoasele arpegii ale vocii sale aidoma angelice
Obolul petrecăreților dreptcredincioși
-150 de dinari sau 150 de lei noi
Rezervațiunea
-se face numaidecât la unul dintre numerele de telefon binecunoscute: 0721 961 936 / 0775 609 233 / 0770 948 868
… Slavă celui ce ne-a îndreptățit în fața Domnului! Să ne bucurăm împreună de toate darurile vieții!
Taina sărbătorii
La întâmpinarea în templu, praznicul preoției împărătești a lui Hristos se încheie cu „Odovania” prin cântările liturgice de la slujbele Utreniei și Vecerniei. Aista este un cuvânt din slavonă ce însemnează „sfârșit”, dar unul fără de tristețe, ci de multă slavă și cuviincioasă sărbătoare la împlinirea unui soroc al Harului Divin. Un mare mărturisitor al credinței ortodoxe precum arhimandritul Zaharia Zaharou ne arată că Iisus l-a îndreptăţit pe om înaintea lui Dumnezeu prin pilda Sa adevărată şi desăvârşită, şi că, dacă vom urma pildei Lui, nu vom fi ruşinaţi, ci vom fi primiţi de Tatăl şi de Duhul Sfânt ca fii ai lui Dumnezeu. De asemenea, Hristos L-a îndreptăţit şi pe Dumnezeu înaintea oamenilor pentru că ne-a iubit până la capăt, până la moarte, lucrând în felul acesta mântuirea noastră.”