MIPE condus de liberalul Marel Boloș a declarat că există soluții financiare pentru cei ce vor fi concediați din cauza închiderii minelor. Practic, ar exista 2,5 miliarde euro care să asigure reintegrarea în muncă a acestor oameni.
Ministtrul Marcel Boloș a declarat citat de Agerpres: „”Problema cu care se vor confrunta aceste judeţe este pierderea de locuri de muncă în urma închiderii sau transformării unor activităţi dominante în economia locală. Efectele adverse ale tranziţiei afectează în mai mare măsură categoriile vulnerabile, accentuând inegalităţile sociale şi sărăcia extremă. Vă dau exemplu Hunedoara şi Valea Jiului. Populaţia zonei este puternic afectată de declinul industriei miniere şi expusă riscurilor din cauza unei dezvoltări economice scăzute ce nu permite atragerea de investitori. Mai mult, determină lipsa unei evoluţii pozitive pe toate palierele importante care contribuie la calitatea vieţii, în special educaţie, servicii medicale şi asistenţă socială. Tocmai de aceea, investiţiile finanţate prin program urmăresc diversificarea economică din punct de vedere al mediului, în special a sectorului antreprenorial productiv mic şi mijlociu, pentru creşterea competitivităţii şi capacităţii economiilor locale afectate de a genera locuri de muncă durabile, sigure şi cu un nivel de salarizare atractiv. Finanţarea acordată prin PTJ reprezintă un nou start spre dezvoltare economică şi modernizare, mai ales în condiţiile în care investiţiile vor fi completate prin alte programe operaţionale aferente perioadei 2021 – 2027 şi prin PNRR”
Sursa foto: Facebook Marel Boloș