Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va vira pe 15 septembrie ajutoare pentru plat facturilor la energie
Pe scurt
rezumat automat, verificat de redacție- Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va vira pe 15 septembrie Companiei Poşta Română aproximativ 1,44 miliarde lei.
- Aproximativ 2 milioane de gospodării vor beneficia de a doua tranşă pentru plata facturilor la energie.
- Circa 1,65 milioane de gospodării au primit prima tranşă, iar aproape 400.000 de familii primesc sprijinul pentru prima dată.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va vira pe 15 septembrie Companiei Poşta Română aproximativ 1,44 miliarde lei, reprezentând cea de a doua tranşă din ajutorul pentru plata facturilor la energie.
Ministerul a remis Agerpres un comunicat pe care îl citează Pro TV:
„Vor beneficia de a doua tranşă pentru plata facturilor la energie aproximativ 2 milioane de gospodării. Din acestea, circa 1,65 milioane de gospodării au beneficiat şi de prima tranşă din acest ajutor, în prima parte a acestui an, iar alte aproape 400.000 de familii primesc pentru prima dată acest sprijin.
Sprijinul pentru compensarea facturilor la energie se acordă categoriilor de beneficiari eligibili pe baza listelor comunicate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) şi verificate de Ministerul de Finanţe, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Telecomunicaţii şi Agenţia Naţionale de Administrare Fiscală.
Cardurile sunt emise şi distribuite de Compania Naţională Poşta Română, instituţie care asigură şi furnizarea de informaţii către public privind emiterea, distribuirea şi utilizarea cardurilor de energie, inclusiv cu privire la sesizările formulate..”
Sursa foto: Pro TV
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?
