FCSB a reușit o calificare spectaculoasă în optimile Europa League, eliminând PAOK Salonic cu un scor general de 4-1. Dubla victorie (2-1 în tur, 2-0 în retur) nu doar că a adus echipa lui Elias Charalambous mai aproape de fazele superioare ale competiției, dar i-a umplut și conturile lui Gigi Becali. Patronul roș-albaștrilor a dezvăluit că în urma acestui succes clubul a încasat aproximativ trei milioane de euro.
Suma provine din premiile UEFA pentru cele două victorii, dar și din încasările obținute din biletele vândute la returul de pe Arena Națională. Cu tribunele aproape pline, FCSB a reușit să genereze un venit substanțial, ceea ce îl face pe Becali să privească și mai optimist parcursul european al echipei sale.
La finalul meciului, omul de afaceri a fost întrebat dacă mai are ceva de spus despre Răzvan Lucescu, cel care înaintea partidei retur susținea că victoria FCSB din tur a fost „falsă”. Surprinzător, de această dată Becali a evitat orice polemică.
„Nu mai zic nimic de Răzvan, a zis omul că am fost mai buni. E adevărat, a fost puțin cârcotaș, dar nu i-am lăsat din primul minut să aibă nicio șansă. Nu le-am dat nicio șansă. Nu are rost acum, sunt așa de bucuros încât nu mai are rost să mă mândresc. Poate ne ajută Dumnezeu și o batem și pe Lyon„, a declarat patronul FCSB.
Referindu-se la partea financiară, Becali a recunoscut că, deși este milionar, emoțiile din fotbal nu se compară cu nimic.
„Sunt trei milioane de euro din aceste două victorii, plus biletele. Așa s-a ajuns cu fotbalul astăzi. Îți dă emoții oricât de milionar ai fi. Cu Manchester am luat 1,2 milioane de euro din bilete. Când ajungi să iei atât din bilete ești bine ca țară„, a mai spus Becali.
Pentru optimile Europa League, patronul FCSB și-a exprimat deja preferința: Olympique Lyon. Deși Eintracht Frankfurt este cealaltă variantă, omul de afaceri speră la o confruntare cu francezii, considerând că echipa sa ar avea mai multe șanse să obțină o calificare istorică în sferturile competiției.
FCSB continuă să viseze la un parcurs european de succes, iar Gigi Becali se bucură nu doar de rezultatele echipei, ci și de veniturile consistente pe care le generează participarea în Europa League.