EUROINS nu a reușit să convingă Curtea de Apel București să suspende decizia ASF de a retrage autorizarea liderului asigurătorilor români, anunță Pro Tv. În data de 17 martie 2023, ASF a decis să ridice autorizația EUROINS.
Comunicatul emis de ASF arată:
„Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) ia act de hotărârea pronunţată astăzi, 27.04.2023, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 2441/2/2023, prin care instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea Societăţii Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. de suspendare a Deciziei A.S.F. nr. 242/17.03.2023, prin care Autoritatea a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii, constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia. Prin hotărârea pronunţată, la acest moment, instanţa confirmă legalitatea şi temeinicia măsurilor luate de ASF prin decizia contestată”
Sursa foto: EUROINS