Ministrul Lucian Bode a declarat că MAI are un deficit de 30 000 oameni în structura de personal a instituțiilor din subordinea Ministerului.
Ministrul Lucian Bode a declarat citat de Pro TV:
„Deficitul de resursă umană este o problemă pentru ministerul nostru, în condiţiile în care practic avem structuri unde lipsesc foarte mulţi oameni, avem grad de ocupate în anumite arme, la nivel judeţean de 70-80 la sută. Avem aproape 30.000 de efective lipsă. Pentru prima dată, după foarte mulţi ani, anul 2022 a însemnat un an cu plus în dreptul persoanelor, făcând raportul dintre persoanele care au plecat din sistem şi persoanele care au intrat în sistem. Anul trecut s-au pensionat aproape 8.000 de angajaţi din MAI şi au intrat în sistem aproape 12.400, deci un plus de 4.000 de oameni, făcând raportul dintre cei plecaţi şi cei sosiţi, în condiţiile în care au fost ani în care raportul era exact invers. Deficitul de personal este una dintre cele mai mari probleme cu care se rezolvă ministrul nostru. Încercăm să rezolvăm această problemă”
Sursa foto: Pro TV