Știu că pare absurd, fiindcă Gara de Nord există de peste 150 ani iar la Cișmigiu este o clădire istorică unde se află Primăria Generală a Capitalei.
Și atunci, ce rost are întrebarea din titlu? Evident, Gara de Nord a apărut dintr-o necesitate istorică. Prima gară a fost la Filaret, unde azi este Autogara. De acolo, se ajungea la Giurgiu. Ulterior, după darea în folosință în 1872 a Gării de Nord, de la Filaret, via Dealu Spirii, Cotroceni, se ajungea la Gara de Nord. Ulterior, apar Chitila, Progresu, Obor și Gara Regală, Băneasa!
Și totuși, de ce Bucureștiul nu are o gară monumentală? Regele Carol I a dorit ca la Cotroceni să fie marea gară a Bucureștiului! Să fie una mare, cu multe linii, cu nu mai puțin de cinci cupole ale corpului principal și corpuri secundare. Să fie o gară exact cum e Gare de L Est de la Paris. Numai că apropierea Primului Război Mondial, apoi după război, refacerea, criza au făcut ca Gara de Nord să fie extinsă, lărgită, modernizată, iar portalul sudic al Coloanelor să fie gata înainte de cel de Al Doilea Război Mondial.
Nicolae Ceaușescu a vrut să facă o gară mare, la marginea Capitalei, la Chitila, să demoleze Gara de Nord, deși avea terminale de metrou care o leagă de toate cartierele bucureștene, dar momentul 1989 a dus la abandonarea ideii.
Parțial, Nicușor Dan, Clotilde Armand și Cătălin Drulă au revenit cu ideea prin 2020, dar ideea „s-a fumat”.
Și că tot am ajuns la capitolul Primărie, București ar fi vrut să aibă o mare primărie, care să ia ochii tuturor. Inițial, Primăria Capitalei a fost unde azi e Teatrul Național, lângă Interncontinental. Iar Teatrul Național a fost lângă Palatul Telefoanelor, unde azi este Hotel Novotel.
La finalul secolului al XIX-lea, un incendiu a dus la arderea clădirii Primăriei. S-a dorit construirea uneia noi, dar Războiul de Independență, cheltuielile pentru centura de apărare a Capitalei au făcut ca Primăria să închirieze noua clădire proiectată de Petre Antonescu pentru Ministerul Lucrărilor Publice care era în fața Cismigiului. Construită în stil neoromânesc, ea a găzduit Primăria Capitalei, Războaiele, crizele, schimbările de regim au făcut ca și azi Primăria să fie tot acolo, la Cișmigiu.
Sursa foto: Kanal D