Corectitudinea politică este o formă occidentală a cenzurii comuniste. Practic, descrierile ofensatoare, remarcile discriminatorii prezente în opere fundamentale scrise în secolele anterioare sunt cenzurate. Evident, în contextul epocii aceasta era exprimarea.
Miss Marple sau Hercule Poirot, îndrăgitele personaje ale marii scriitoare britanice Agahta Christie vor avea unele replici cenzurate în edițiile franceze ale operelor în care apar de acum încolo.
France Presse a citat declarația unui reprezentant al prestigioasei edituri „Masque”:
„Traducerile în limba franceză ale romanelor Agathei Christie sunt supuse revizuirilor obişnuite şi încorporează de-a lungul anilor corecţiile solicitate de Agatha Christie Limited (compania care deține drepturile de autor), dacă astfel se aliniază cu alte ediţii internaţionale”.
Astfel, cei care colecționează deja vechile ediții s-ar putea mândri cu ele, fiindcă din noile ediții, unele descrieri de personaje din Africa sau Orient nu vor mai face parte din noile ediții sau vor fi reformulate.
Sursa foto: Facebook