Consiliul Concurenței a amendat cu 14.335.002,70 lei (aproximativ 2,9 milioane euro) companiile Albalact, Covalact şi Dorna Lactate. Aceste branduri fac parte din grupul francez Lactalis. Acestea au fost anchetate pentru constituirea unui cartel privind majorarea prețurilor la unt și produse lactate. Aceste firme sunt acuzate că au blocat ancheta Consiliului Concurenței.
Bogdan Chirițoiu, Președintele Consiliului Cincurenței a declarat citat de DC News, la o conferință care s-a desfășurat la Sinaia:
„Când am lansat investigaţia pe unt, am mers la procesatorii de lapte, printre care şi Lactalis, dar Lactalisul e mare, are Albalact, Covalact şi Dorna Lactate. Ei ne-au dat acces la acte, dar documentele au şi un administrator francez, care e angajatul firmei-mamă din Franţa şi n-au vrut să ne dea acces la documentele lui, că aşa le-a spus mama din Franţa, că ne trebuie mandat în Franţa şi noi am constatat că asta e o nesupunere la inspecţie. Ca atare, am dat o amendă Lactalisului şi i-am spus că-i mai dăm şi 30.000 de euro pe zi până primim acces la documente. Între timp, se pare că ne dau ceva acces. Deci, vom opri suma asta să curgă, de 30.000 euro pe zi, dar pe total este o amendă de aproape 3 milioane de euro pentru că n-am avut acces deplin la informaţii. Lucrurile astea sunt importante pentru noi, pentru că, dacă încep firmele să ne spună: ‘Nu, la aia nu pot să-ţi dau, asta nu pot să îţi dau, la asta vezi că e serverul în Franţa, la ăla e serverul nu ştiu unde… deci e important pentru noi să fie clar că trebuie să primim acces la tot ce există în firmă şi la ceea ce firma poate să aibă acces. Deci, nu mă interesează că serverul tău e în Bahamas, da? Dacă am mandat judecătoresc pe sediul tău din Bucureşti, intru legal în acela. Deci, chiar dacă e în cloud nu ştiu unde un document, dacă tu poţi să-l accesezi în sediul tău din Bucureşti, trebuie să mi-l dai. Este important să nu acceptăm chestia asta ‘Nu, vezi că e în altă ţară, altă jurisdicţie, trebuie să ceri permisiune’. Nu! De asta am fost stricţi cu francezii. Le-am dat şi amendă şi le-am dat şi amenda asta cominatoriu, deci pe fiecare zi, până când se supun cererii noastre. Nu înseamnă că-s vinovaţi, poate că nu o să găsim vinovaţi pentru unt, nu ştiu fapta în sine dacă va fi. Asta e o amendă procedurală, pentru că nu s-au supus pe deplin inspecţiei”.
Potrivit sursei citate, amenzile au fost acordate diferențiat.
Firma Albalact a fost amendată cu suma de 9.913.038,57 lei (aproximativ 2 milioane de euro).
Firma Covalact a fost amendată cu suma de 2.446.524,01 lei (aproximativ 495.000 de euro).
Firma Dorna Lactate a fost amendată cu suma de 1.975.440,12 lei (aproximativ 400.000 de euro).
Sursa foto: DC News