Comemoarea morții marelui voievod și domn Mircea cel Bătrân – 31 ianuarie 1418-mesajul deputatului de Buzău Dr.Sorin Titus Muncaciu
Dr. Sorin Titus Muncaciu: „Moartea Domnitorului Mircea cel Bătrân - cel mai important domnitor de la începutul Cruciadei Antiotomane”
Pe scurt
rezumat automat, verificat de redacție- Mircea cel Bătrân a murit la 31 ianuarie 1418, iar la 31 ianuarie 2025 s-au împlinit 607 ani.
- A domnit între 23 septembrie 1386 și 31 ianuarie 1418, cu o scurtă întrerupere de circa doi ani.
- Prin Capitulația din 1417, a păstrat autonomia internă a Țării Românești.
Dr, Sorin Titus Muncaciu a ținut să comemoreze împlinirea a 607 ani de la moartea lui Mircea cel Bătrân.
Iată textul mesajului:
„Pe Strada Crizantemelor Nr. 1 di n Buzău,nu departe de Colegiul Național BP Hasdeu se află un stejar multisecular, clasificat drept monument al naturii. Specialiștii consideră că stejarul a început să crească în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân (1386-1418). Casa în curtea căruia crescuse stejarul a aparținut primarului Buzăului din perioada interbelică Gheorghe Marinescu.
Astăzi, 31 ianuarie 2025, se împlimesc 607 ani, de când, la 31 ianuarie 1418, a murit conducătorul politic și militar al Țării Românești, domnitorul Mircea cel Bătrân.
Descendent al Basarabilor întemeietori și ctitori de țară, Mircea cel Bătrân a domnit cu o scurtă întrerupere de circa doi ani, între 23 septembrie 1386 și 31 ianuarie 1418.
Când s-au împlinit, în 1406, două decenii de la urcarea pe tron a domnului țării. Mircea cel Bătrân, conform titulaturii sale oficiale, Țara Românească se întindea de la Banatul Severinului până la Marea Neagră, spre zona Bugeacului (sudul Basarabiei sau „părțile tătărești”). Evident, Țara cuprindeaa și actualul oraș Silistra (cetatea Dârstor) din sudul Dobrogei, precum și Amlașul și Făgărașul în Principatul Transilvaniei.
Aceasta a reprezentat, istoric vorbind, cea mai mare întindere teritorială pe care a avut-o acest stat medieval românesc. Actele administrative și politice interne ale Cancelariei sale atestă o serie de funcții, numite dregătorii precum aceea de stolnic (din 1389), dregătoria de vistiernic, precum și întemeierea județului Vâlcea în luna ianuarie 1392.
Omul politic, liderul militar, strategul Mircea cel Bătrân a construit un complex sistem de relații diplomatice care s-au dovedit fructuoase. Reținem aici bunele relații politico-diplomatice și militare cu regele Sigismund de Luxembrug, poate cel mai important lider politic al Centrului și Sud-Estului Europei.
Mircea cel Bătrân l-a înfrânt pe sultanul otoman Baiazid Ildîrîm (Fulgerul) în lupta de la Rovine (10 octombrie 1394 pe Jiu lângă Craiova sau 17 mai 1395 între Turnu și Argeș). În spiritul bunelor relații cu Sigismund de Luxemburg, Mircea cel Bătrând a participat la cruciada de la Nicopole din 25 septembrie 1396, salvând armata creștină de la o înfrângere și mai mare din cauza incompetenței cavalerilor occidentali și necunoașterii strategiei otomanilor (i-au refuzat lui Mircea conducerea atacului decisiv).
După înlăturarea sultanului Baiazid în urma bătăliei de la Ankara din 20 iulie 1402. de către Timur Lenk, lider mongol, aflat în expansiune spre hotarele Europei de Sud-Est, Mircea cel Bătrâm i-a sprijinit pe doi dintre fiii lui Baiazid, Musa și Mustafa contra celui de al treilea fiu Mahomed, slăbind structura internă a statului otoman și reducându-i forța, amânând ofensiva asupra lumii creștine.
Domnitorul Țării Românești Mircea cel Bătrân a reușit, datorită lucidității sale politice, a strategiei sale militare și diplomatice ca prin Capitulația din 1417, încheiată cu sultanul Mahomed să păstreze autonomia internă a Țării Românești. Singura pierdere teritorială a fost reprezentată de Dobrogea în 1416, deși sunt cercetători care susțin argumentat că Dobrogea ar fi fost ocupat de turci la 1420 sub urmașii săi.
Azi, Domnitorul Mircea cel Bătrân își doarme somnul de veci în Vâlcea, pe malul Oltului, în Mânăstirea Cozia pe care a ctitorit-o, unde a fost înmormântat în anul 1418.
Închei rândurile de față cu versuri dintr-o celebră poezie, scrisă de Grigore Alexandrescu, Umbra lui Mircea – La Cozia:
”Sărutare, umbră veche! priimește-nchinăciune
De la fiii României care tu o ai cinstit:
Noi venim mirare noastră la mormîntu-ți a depune;
Veacurile ce-nghit neamuri al tău nume l-au hrănit.
Rîvna-ți fu neobosită, îndelung-a ta silință:
Pînă l-adînci bătrînețe pe români îmbărbătași;
Însă, vai! n-a iertat soarta să-ncununi a ta dorință,
Ș-al tău nume moștenire libertății să îl lași.
Dar cu slabele-ți mijloace faptele-ți sînt de mirare:
Pricina, nu rezultatul, laude ți-a cîștigat:
Întreprinderea-ți fu dreaptă, a fost nobilă și mare,
De aceea al tău nume va fi scump și nepătat.
Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte strălucite,
Însă triste și amare; legi, năravuri se-ndulcesc:
Prin științe și prin arte națiile înfrățite
În gîndire și în pace drumul slavei îl găsesc.
Lumea e în așteptare… turnurile cele-nalte
Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jălesc;
Și-ale valurilor mîndre generații spumegate
Zidul vechi al mănăstirei în cadență îl izbesc”.”
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?
