Ligia Deca, profesionist incert, Ministru al Educației fără viziune
Când ai douăzeci de ani de muncă într-o instituție de educație, vorba e că te cam pricepi cât de cât. Adică ai suficientă minte să vezi că un…
Când ai douăzeci de ani de muncă într-o instituție de educație, vorba e că te cam pricepi cât de cât. Adică ai suficientă minte să vezi că un…
Greva de azi din București a adunat peste 20 000 dascăli. Pasajul Basarab a fost practic plin ochi de profesori care au pornit de la Palatul Cotroneci spre…
La 9 iunie 1848, în portul Islaz din Romanați, azi în Teleorman, revoluționarii Ion Heliade Rădulescu, preotul Radu Șapcă, Gheorghe Magheru, Nicolae Pleșoianu a declanșat Revoluția de la…
De regulă, zilele Galațiului erau pe 30 noiembrie de Ziua Sfântului Andrei. În acest an însă, gălățenii au început să celebreze Zilele Galațiului de pe 6 iunie, ca…
Astăzi, Sindicatul Solidaritatea Sanitară și Sindicatul polițiștilor și personalului contractual au organizat proteste. Dacă sindicaliștii din Sănătate cer corectarea erorilor salariale, polițiștii au atât nemulțumiri salariale cât și…
Descoperirea macabră dintr-un imobil din București, Sectorul 4, zona Berceni a cadavrului unei tinere de 12 ani, în lada unei canapele ține capul de afiș al prezei de…
CFIR este prima platformă de recrutare dedicată atât transportului feroviar, cât și celui urban pe șină și a serviciilor conexe. Este singura platformă românească dedicată acestui tip de…
Ni-l amintim din zilele Revoluției. Un domn de 40 de ani, elegant, cu o voce plăcută, cu timbru puternic, ochelari eleganți de vedere, purtând costume „la dungă” făcea…
În vara anului 1930, România era condusă de rRegele minor Mihai I, tutelat de o regență, cu unchiul său Principele Nicolae ca Regent. alături de Patriarh și Președintele…
Sighișoara nu va organiza în acest an Festivalul Medieval. Consiliul Local, scrie G4meda, nu a votat organizarea evenimentului. Primăria Municoiului Sighișoara a dat următorul comunicat: „Pentru prima dată,…
Dezbaterea organizată de ISJ Dolj, CJRAE Dolj, Biroul de siguranța școlară, Centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog Dolj, cu participarea instituțiilor școlare din Municipiul Băilești a avut…
Fundația Doina Cornea, în parteneriat cu Asociația Clubul Monarhiștilor Clujeni și Fundația Corneliu Coposu organizează azi 7 iunie, Conferința „1990 – Primăvara de la București” la ora 18:00,…
Succesul primei ediții a Disco Vino a făcut ca Ediția a II-a să vină de la sine! DiscoVino – “Retro is the new modern” este un eveniment organizat…
Profesorul Giuseppe Carbone este profesor la Universitatea din Calabria, din 2018. Între 2005 și 2018, el a fost profesor asistent la Universitatea din Cassino. Profesorul Giuseppe Carbone a desfășurat…
Istoricul Ioan Scurtu, unul dintre marii istorici ai istoriografiei epocii contemporane își va lansa azi, 7 iunie 2023, de la ora 17.00 cea mai recentă lucrare, intitulată „Povestiri…
Numărul de înregistrare: . Un redactor verifică materialul și te poate contacta. Păstrează numărul pentru orice solicitare.