29 mai 1945: moartea dramaturgului Mihail Sebastian

Mihail Sebastian s-a născut sub numele de Josef Hetcher la Brăila, într-o familie de evrei în 1907. A absolvit Dreptul și Filosofia, a practicat avocatura și a fost un talentat nuvelist, romancier și dramaturg.

Ne-a lăsat piese ca Steaua fără nume, Jocul de-a Vacanța, lucrările De două mii de ani, și Cum am devenit huligan.

Evreul Iosef Hechter a fost discipol al antisemitului Nae Ionescu, acesta chemându-l la Cuvântul.

Jurnalul de 10 ani al lui Mihail Sebastian, apărut abia în 1995, la 50 de ani de la tragica dispariție a dramaturgului a arătat o altă față a intelectualității interbelice.

Mihail Sebastian a acceptat prefața antisemită a lui Nae Ionescu, a acceptat să fie „evreul de la Dunăre” nu „omul de la Dunăre”. Așadar a acceptat jignirea lui Nae Ionescu.

A iubit-o pe Leny Caller pentru care a scris Jocul de-a Vacanța.

A rescris din memorie Accidentul, un roman al cărui prim manuscris i-a fost furat în Franța.

Ca o coincidență, moartea sa, la 29 mai 1945, avea să survină cumva ca în roman.

Mihail Sebastian a scris și despre unele realizări culturale ale fascismului italian, precum politica ecologică a lui Mussolini sau editarea Enciclopediei.

Destinul lui Sebastian seamănă cu al unui alt brăilean celebru, Panait Istrati, ca nivel de adversitate față de lumea în care au trăit. Destinul seamănă nu ca etape ci ca tragism.

Sebastian a fost dezamăgit de Nae Ionescu, de dramele fascismului și nazismului. Istrati s-a arătat dezamăgit de comunismul sovietic înainte să fie instalat la noi, Istrati a murit cu un deceniu înainte de mai 1945, iar Mihail sebastian, la 20 de zile după pacea din 9 mai 1945.

Era prieten cu Lucrețiu Pătrășcanu, membru al intelectualității interbelice și comunist idealist.

Ziua de 29 mai 1945 începuse bine. După amiază, Mihail Sebastian trebuia să ajungă la Universitate. Prânzise cu familia sa, iar în jurul orei 15, într-o zi frumoasă, plecase pe jos de pe Bulevardul Regina Maria. Nu era departe de Universitate, era aproape de zona Unirii. Adică într-un sfert de oră, 20 de minute ar fi ajuns. Numai că în dreptul Bisericii Sf. Ilie a traversat.

Un camion condus de proprietarul lui nu l-a observat și a frânat prea târziu și insuficient. Mihail Sebastian a stat pe loc paralizat de teamă dar sperând că acel camion îl va evita. Agățat cu laterala, Mihail Sebastian a suferit o fractură cervicală care l-a paralizat. La 15.17 minute, în timp ce zăcea pe o targă la cel mai apropiat dispensar, s-a pronunțat decesul.

Sunt multe voci care îl acuză pe el, evreul că iubea fascismul. Evident, fascimul și nazismul sunt diferite, iar antisemitismul a intrat în optica lui Mussolini și Horthy mult mai târziu când cei doi au devenit dependenți de Hitler, dar asta e altă discuție.

În anii 30, Mussolini se întâlnea cu Churchill, Mahatma Gandhi, era greu de crezut unde va ajunge.

Hitler abia în 1925 a editat Mein Kampf, scrisă în cele câteva luni de temniță, iar in 1933 a preluat puterea. În 1938 începuse prigoana opoziției și a evreilor.

Mircea Eliade nu apare în Jurnalul lui Sebastian în lumina de savant în care e cunoscut. Mihail Sebastian a murit când regimul despre care extrema dreaptă în siajul căreia a a fost spunea că e eevreiesc, adică regimul comunist, de extrema stângă era la putere.

Acum, istorie contrafactuală nu se face, dar sunt convins că dacă Istrati și Sebastian ar fi prins perioada 1948-1958, ar fi ajuns în închisorile comuniste.

Mihail Sebastian a slujit spiritului critic despre care scria că „nu poartă uniformă”. Numai că zeci de ani după moartea lui, România era țara uniformelor.

Poate nu ar fi ajuns „rezistent prin cultură” cum îl idealizează unii, dar Mihail Sebastian rămâne! Este un intelectual prins într-o lume ale cărei meandre l-au depășit.

Rămâne un român, un român de la Dunăre cu origine evreiască, așa cum și Panait Istrati fusese un român, cu rădăcini grecești tot de la Dunăre.

Mihail Sebastian spunea că disputa politică la români începe cu bâtele în stradă și se sfârșește la bufet. Cam la aceeași concluzie ajunsese și Caragiale…

Sursa foto: Wikipedia