23 august 1944 – de ce nu trebuie uitată această zi?

La 23 august 1944, Regele Mihai, PNȚ (Iuliu Maniu), PNL (C.I.C. Brătianu), PSD (Constantin Titel Petrescu) și PCdR (Lucrețiu Pătrășcanu, Emil Bodnăraș) unite în Blocul Național Democrat au reușit să îl demită pe șeful Guvernului, dictatorul Ion Antonescu.

A fost proclamată la ora 22.00, ieșirea din războiiul contra URSS și intrarea în Coaliția Națiunilor Unite. În 1943, debarcarea din Sicilia a Aliaților pe Frontul de Vest, victoriile sovietice de la Stalingrad și Kursk-Orel indicaseră clar că Germania avea probleme tot mai mari.

În 6 iunie 1944, avusese loc debarcarea din  Normandia, ceea ce punea din nou probleme trupelor germane pe Frontul de Vest.  În Balcani, în Grecia și Iugoslavia, partizanii anti-hiteriști (atât democrați cât și comuniști) avusseră succese decisive.

Punctul culminant pentru constituirea BND a fost momentul martie 1944, când Barbu Știrbey, aflat la Cairo, a telegrafiat că Aliații se deciseseră! România dacă voia Armistițiu, nu o putea face fără a discuta cu sovieticii! Sovieticii nu ar fi fost de acord să aibă astfel de tratative dacă nu ar fi participat comuniștii români la ele.

Trebuie spus că în Partidul Comunist din România, aflat în illegalitate din 1924, erau două tendințe. Grupul de la Moscova care gravita în jurul Anei Pauker dorea o subjugare a României. Grupul comuniștilor din România, majoritatea închiși constituit în jurul lui Lucrețiu Pătrășcanu, Emil Bodnăraș, Gheorghiu Dej doreau să fie parte a unui guvern alături de partidele istorice și chiar de rege, pentru ca toți comuniștii să fie amnistiați și să fie eliberați din închisori.

Regele Mihai a avut de partea sa Armata Română, formată din ofițeri loiali precum generalii Mihail, Sănătescu, colonelul Dămăceanu. El s-a bazat și pe comunicarea secretă cu Aliații cărora le-a cerut sprijinul pentru a neutraliza aerian o eventuală replică germană.

Acțiunile decisive de pregătire a acțiunii au avut loc între 13 iunie și 22 august 1944. Regele conta pe rezerva militară formată din soldați retrași după victoria greu obținută de Antonescu la Odessa în toamna lui 1941 și care nu au mai fost angrenați în misiuni de front. Emil Bodnăraș conta pe gărzi patriotice compuse din câteva mii de tineri muncitori de la marile uzine din țară. Ei puteau primi arme de la colonelul Dămăceanu așa cum se va întâmpla imediat după 23 august 1944.

Ion Antonescu venise la București unde urma să stea până pe 26 august. Știut fiind faptul că obișnuia să vină la Palat să informeze asupra acțiunilor sale, fără a cere permisiuni, Regele și ceilalți au decis să îl aresteze.

Totuși, pentru că Antonescu a decis să plece pe 24 august 1944 pe front, informația fiind comunicată de Gheorghe Davidescu, diplomat și secretar general al Ministerului Afacerilor Străine, acțiunea s-a mutat pe 23 august 1944.

Generalul Wilson, comandant aliat fusese de acord ca pe 26 august să bombardeze pozițiile germane din Capitală.

Regele l-a primit pe Ion Antonescu la Palat, la ora 16.00. După 45 de minute, la capătul cărora Antonescu a refuzat să demisioneze, Antonescu a fost arestat alături de Mihai Antonescu adjunctul său și Ministru al Afacerilor Străine.

La ora 22.00, după ce regele plecase spre Oltenia, la Radio s-a difuzat Proclamația Regelui. Emil Bodnăraș a venit la Palat și i-a ridicat pe Antonești pe care i-a dus în Vatra Luminoasă, la o casă conspirativă.

În 24-25 august 1944, București a fost bombardat de aviația germană, dar Armata, Gărzile Patriotice au rezistat. Pe 26 august, bombardamentele anglo-americane au oprit acțiunile militare germane.

La finalul lunii august 1944, Capitala era curățată de forțele hitleriste, după cum, forțele germane au fost obligate să se retragă din toate marile orașe din România.