Vernisajul a avut loc la Biblioteca Publică Regională din Cracovia și s-a bucurat de prezența unui public numeros.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 17 august – 12 septembrie 2023, la Biblioteca Publică Voivodală din Cracovia.
Intitulată „Tradiții Vii”, expoziția are ca tematică obiceiurile, practicile și meșteșugurile din România, o parte înscrise de UNESCO pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității din cadrul proiectului „MĂRIȘENII – proiect de coeziune locală și promovare internațională a patrimoniului cultural imaterial din România”.
CJCPCT Cluj a postat pe pagina de Facebook următorul anunț:
„În cadrul vernisajului, a fost proiectat filmul documentar „Corindatul Junilor din Mărișel” cu subtitrare în limba poloneză, realizat în campaniile de cercetare de specialiștii CJCPCT Cluj.
Au luat cuvântul:
Domnul director Jerzi Wozniawicz, în calitate de gazdă
Doamna Adriana Irimieș, coordonator și manager CJCPCT Cluj, care a vorbit despre importanța Culturii Tradiţionale și Promovarea acesteia peste hotare pentru publicul aflat în diasporă dar și despre legăturile și obiceiurile străvechi care se aseamănă foarte mult dintre România și Polonia.
Consuela Bendea, consultant artistic în cadrul CJCPCT Cluj și al proiectului, a prezentat tematica expoziției și site-ul TRADIȚII Vii.
De asemenea a vorbit despre legăturile comune româno-poloneze în cadrul acestor obiceiuri și tradiții.
Doamna prof. dr. Anna Oczko de la Universitatea Jagellona (profesoară de limba română și iubitoare de cultură și literatură română) a vorbit despre frumusețea tradițiilor românești și interesul manifestat de către studenții polonezi, manifestat pentru tradițiile românești.
Doamna Dana Caraivan din partea Consulatului Onorific al României la Cracovia, a mulțumit echipei CJCPCT Cluj pentru colaborare exprimându-și dorința de a continua aceste proiecte culturale româno-polone și în viitor.
La finalul evenimentului publicul a degustat din produsele tradiționale din județul Cluj:
siropuri de afine și cireșe, afinată, vișinată și pâine din grâu curat coaptă pe vatră, din Valea Ierii.
Țuică și plăcinte de la Bobâlna
Cocoradă cu brânză și mărar, slănină, porodici și țuică de la Orman.
Tuturor le mulțumim pentru aceste produse, întrucât după degustare, toți cei prezenți și-au manifestat dorința de a veni în județul Cluj”
Sursa foto: CJCPCT Cluj