„Barbecue” este un termen englez care desemnează grătarul cu prietenii. Ar proveni de la berbecii românești exportați de otomani tocmai la britanici, care ar fi dus obiceiul peste ocean.
Mulți au spus că americanii ar fi preluat „barbecue” de la latino-americanul barbacoa care e un fel de friptură mocnită care se coace mai degrabă la groapa cu jăratec.
Totuși, modul de producere a unui barbecue nu are de a face cu barbacoa
La un barbecue, oamenii vorbesc, se simt bine, beau, mănâncă, aranjează afaceri, logodne.
În România, orice partid nou apare și are succes sfârșește prin certurile dintre lideri. Fiecare, dorind să-și salveze notorietatea spune că face un partid. Îl poți face mai repede decât pregătești un barbecue.
De aceea, am botezat aceste partide, barbecue party.
Popescu-Piedone nu face nici el excepție. A văzut că are notorietate, a decis să aibă partid.
A făcut-o și Claudiu Târziu, a încercat Victor Ponta. Înaintea lui, Meleșcanu și Geoană au mai încercat. Poate că mai mult i-a reușit lui Traian Băsescu având PMP, dar cam atât.
Un partid viabil nu depinde doar de publicul pe care-l aduni la barbecue party sau la micii și berile date de primari pe vremuri la festivități. Un partid trebuie să redefinească ideologiile democratice pe care partidele mainstream le-au aplicat necorespunzător sau nu le-au aplicat deloc.
Social-democrația, liberalismul, progresismul, socialismul, conservatorismul, patriotismul, spiritul național nu au nimic de a face cu partidele pe care le vedem astăzi că poartă aceste titluri. De aceea, personal, am decis să introduc noțiunea asta de „barbecue party”.
