Sute de profesori protesteză la Craiova în fața Prefecturii Dolj, cerând majorarea salariilor și achitarea sumelor restante câștigate în instanță care trebuiau achitate din iunie 2022. Profesorii cer ca meseria de dascăl să fie respectată pentru că tinerii nu mai vin în sistem din cauza salariilor mici și a lipsei de perspectivă. Ei sunt deciși să protesteze în continuare
Conform Cronica Olteniei, lista de revendicări este următoarea:
„
a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;
b) identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;
c) adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;
d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;
e) în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;
f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;
g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
h) plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;
i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.”
Sursa foto: Cronica Olteniei