Situația de la Răzvad-Valea Voievozilor este departe de a se fi rezolvat. Agerpres și Digi 24 citând conducerea ISJ Dâmbovița menționează că pshiologii și consilierii școlari care l-au examinat pe elevul de clasa a III-a care a ajuns aici după ce a mai fost transferat anterior la două școli au conchis că elevul nu este unul problemă din punct de vedere al comportamentului și nu se încadrează la categoria CES-elevi cu cerințe educaționale speciale, așa cum arată și edupedu.ro.
De mai bine de o săptămână, elevul de clasa a III-a învață singur în școală, părinții celorlalți elevi nemailâsându-i în școală și amenințând că își vor transfera copiii la alte școli dacă elevul respectiv mai este acceptat ca elev acolo.
Conducerea școlii și a ISJ Dâmbovița invocă opinia specialiștilor, conform Antena3 în sensul că atât timp cât un elev nu e catalogat ca elev-problemă sau cu CES, nu i se poate îngrădi dreptul la educație, fiindcă trendul este că toți elevii au dreptul să învețe într-o școală normală, atât timp cât nu există un diagnostic sau o evaluare de specialitate.
Chiar dacă părinții contestă ceea ce ei numesc „non-combatul” autorităților educaționale, conducerea școlii spune că nu poate decât să pună la dispoziție un consilier școlar elevului acuzat că le creează probleme celorlalți pe termen mai îndelungat.
Chiar dacă s-a spus că la Târgoviște a existat un dosar penal privind infracțiuni și alte violențe puse pe seama elevului de 9 ani (elevi și cadre didactice lovite la Scoala Coresi din Târgoviste), acest dosar s-a clasat din oficiu fiindcă se consideră că un copil care nu a împlinit 14 ani nu poate răspunde penal pentru faptele sale.