Sibiul se transformă, timp de trei zile, în epicentrul mondial al dansului sportiv. Peste 2000 de sportivi din întreaga lume participă la ediția 2025 a prestigiosului Transylvanian Grand Prix, eveniment organizat de Clubul Sportiv Fantasy Dance și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport 2025.
📅 Competiția are loc între 31 octombrie și 2 noiembrie, la Sala Transilvania, care va fi transformată într-o adevărată arenă a eleganței, pasiunii și performanței, cu decoruri spectaculoase, lumini impresionante și muzică live.
Start spectaculos cu Cupa Europeană pe Echipe
Evenimentul debutează vineri, 31 octombrie, cu Cupa Europeană pe Echipe, o competiție care va aduce față în față cele mai puternice formații de dansatori ai continentului. În aceeași zi, publicul se va bucura și de competiții de clase, dedicate tuturor categoriilor de vârstă – de la juniori până la seniori.
Zi istorică pentru dansul românesc
Sâmbătă, 1 noiembrie, Sibiul găzduiește Campionatul Mondial de Adulți Standard, cea mai așteptată competiție a anului. Este o ediție cu o miză uriașă pentru dansul sportiv românesc, întrucât perechea Rareș Cojoc și Andreea Matei pornește ca favorită la titlul mondial – o premieră pentru România în această categorie. Tot sâmbătă se desfășoară și World Open Latino, competiție ce aduce la Sibiu dansatori de top internațional, într-un show vibrant, plin de culoare, energie și emoție.
Duminică – ziua marilor finale
Ultima zi a evenimentului, 2 noiembrie, aduce trei dintre cele mai spectaculoase competiții ale ediției:
• Campionatul Mondial Junior II Latino
• Campionatul Mondial Profesioniști 10 Dansuri
• World Open Standard, una dintre probele de tradiție ale Transylvanian Grand Prix.
Acces, program și transmisiuni live
Programul competițiilor începe zilnic la ora 9:00, iar Galele Finale de sâmbătă și duminică sunt programate de la ora 19:00.
Biletele pot fi achiziționate online, pe kompostor.ro, sau direct la intrarea în sală, în zilele evenimentului.
Pentru cei care nu pot fi prezenți la Sibiu, competițiile vor fi transmise live:
- Vineri: pe Livestream România și pe site-ul oficial www.transylvaniangrandprix.ro
- Sâmbătă și duminică: pe www.dancesport.org (WDSF)
- Finalele mondiale: pe YouTube – canalul WDSF și canalul Comitetului Olimpic Internațional
De asemenea, TVR Sport și TVR Timișoara vor difuza în direct Galele Finale:
- TVR Timișoara: sâmbătă și duminică, între 19:00–22:00
- TVR Sport: sâmbătă, între 21:30–23:30, și duminică, între 19:30–23:30.
Cu dansatori din peste 40 de țări, coregrafii impresionante și o atmosferă de gală, Transylvanian Grand Prix 2025 promite să transforme din nou Sibiul în capitala mondială a dansului sportiv, un loc unde eleganța, disciplina și emoția se întâlnesc într-un spectacol de neuitat.










