Creștinii celebrează la 8 septembrie Nașterea Maicii Domnului, numită popular, Sfânta Maria Mică. Sfânta Maria a venit pe lume la vârsta bătrâneții părinților ei, Sfinții actuali Ioachim și Ana, care au primit ascultare pentru rugăciunile lor și au primit recunoașterea pe care o meritau pentru credința lor. Era un obicei ca bătrânii fără copii să aducă ultimii jertfele în sinagogă, cu toate că erau oameni credincioși și evlavioși.
La 1 septembrie, începe anul nou bisericesc, considerat data la care Sfânta Cruce a fost găsită de mama Sfântului Constantin cel Mare, Sfânta Elena.
Sfânta Fecioară este considerată de catolici ca fiind născută fără păcat strămoșesc asemeni Fiului Iisus Christos, chiar dacă ea are tată pământesc, descendent din Adam, primul om.
Mulți creștini consideră sărbătoarea ca prima sărbătoare mare a toamnei, toamnă care, tradițional, la 26 octombrie, de ziua Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir începe să facă loc iernii.
Până la 14 noiembrie când tradițional începe Postul Crăciunului, credincioșii se bucură de câșlegi, perioada dintre posturi.
În popor, se spune „A trecut Sfânta Maria, lași pălăria”, semn că ziua a devenit egală cu noaptea, iar vremea începe să se răcească. Viile stau să fie culese, porumbul, legumele de asemenea. Gospodinele încep să pregătească toate tipurile de conserve pentru iarnă.
Sursa foto: Doxologia