Spitalele Sfântu Luca, Sfânta Maria și Nicolae Malaxa din București au deja licitația pentru proiectarea și execuția instalațiilor anti-incendiu publicată pe SEAP, anunță Primăria Capitalei.
De luni încolo, licitațiile vor fi încărcate în SEAP și pentru spitalele Theodor Burghele, Colțea, Filantropia, și Spitalul de Nefrologie Carol Davila din București.
Incendiile de la Institutul Marius Nasta, de la SJU Piatra Neamț din perioada pandemiei au relansat ideea că instalațiile anti-incendiu ale spitalelor de stat sunt necesare. În plus, nici instalațiile electrice actuale nu sunt în ton cu funcționarea optimă a instalațiilor care folosesc energia electrică.
Primăria Capitalei dorește să se alinieze standardelor europene, a precizat Primarul Nicușor Dan, citat de Mediafax.