Paștile Catolice se celebrează azi în lumea romano-catolică și protestantă. Postul Paștilor a început pe 14 februarie, iar perioada 28-30 martie a fost perioada celor trei mari zile de dinaintea Paștilor, Joia Mare, Vinerea Seacă și Sâmbăta Trupului depus în Mormânt.
De asemenea, la catolici și protestanți, importante mai sunt și Sâmbăta Învierii lui Lazăr și ziua imediat următoare, Duminica Floriilor.
Credincioșii participă în Duminica Învierii la Mesa Pascală, apoi petrec alături de rude și prieteni Învierea Domnului. Urmează Săptămâna Luminată cu Duminica Tomii.
Practic, se celebrează venirea Mironosițelor la Mormânt iar Îngerul le-a spus acestora că, precum a spus, Hristos a înviat a treia zi din morți, iar a treia zi a fost acea Duminică.
Ele găsiseră piatra pusă de soldații romani la Mormânt (pentru ca trupul să nu fie furat și să zică apoi cineva că a înviat) aruncată, deoarece, un înger a îndepărat-o iar soldații de pază au fost loviți de un somn foarte greu.
Prima căruia Iisus i s-a arătat, a fost Maria Magdalena. Apoi, Iisus, pe drumul Emausului, s-a arătat lui Luca și Cleopa.
Sursa foto: Pixa Bay