România ajunge după două cicluri europene fotbalistice, adică după 8 ani, la un nou Campionat European, Germania 2024. Edi Iordănescu reușește performanța de a reintroduce fotbalul românesc în galeria europeană la vârsta la care tatăl lui reușea acum aproape 30 de ani o calificare și o prestație de senzație la CM 1994 din SUA.
Evident, actuala generație este una de bronz, deocamdată. Ea arată că fotbalul românesc are pentru prima dată o continuitate după Generația de Aur. Evident, tot Generației de Aur datorăm construirea generației actuale. Hagi, Popescu, Lăcătuș, Petrescu, Munteanu, Rednic, Lupescu au continuat să lupte, să antreneze sau să administreze fotbalul românesc.
Nu trebuie să ne împăunăm. Este posibil să avem o prestație jalnică la anul. Generația de aur din 1994 aproape că s-a făcut de râs în 1996 la Europeanul de atunci (se calificase în Italia 90, a ratat CE 1992). A revenit în 1998 la Mondial și la Europeanul din 2000, apoi a ratat Mondialul din 2002.
Adică nu trebuie să credem că gata, vom lua fața fotbalului. Am luat gol cu Israel în minutul 2, ceea ce o echipă cu ștaif nu face.
Ideea este că am luat-o de la capăt. Am mai fost la un European și prin 2008, apoi prin 2016 și n-am prea făcut vreo brânză.
Asta nu înseamnă că LPF și FRF nu trebuie să continue. Abia acum, imaginea de la Gala Hagi cu Hagi și Ianis de mâna tatălui său arată că a știut Hagi de ce a intrat cu el pe teren. Ianis Hagi e fiul tatălui lui și s-a văzut cu Israelul.
Sursa foto: Pro Sport