Revista Vatra regretă că articolul scris de Dan Culcer în care Norman Manea, Alexandru Florian, Andrei Oișteanu sunt acuzați că „s-au băgat” în miturile românilor a ajuns în paginile sale.
Andrei Oișteanu, pe pagina sa de Facebook a arătat fragmentele incriminatoare din articol, afirmând că antisemitismul se strecoară din nou în cultura românească.
Revista Vatra, conform Presshub, a emis un punct de vedere, asumat de către directorul reviste, prof.univ.dr. Iulian Boldea:
„Ne străduim să nu cenzurăm pe nimeni și să acordăm tuturor dreptul la opinie, dacă aceasta e argumentată. Se poate însă întîmpla ca unele opinii care trec dincolo de cadrul strict democratic să scape atenției noastre – cum s-a întîmplat recent cu unele opinii ale domnului Dan Culcer. Regretăm sincer și ne cerem iertare pentru că nu am fost atenți la referirile antisemite din articolul domniei sale, apărut în numărul 10-11/2023 al revistei noastre. Domnul Dan Culcer a fost membru fondator al seriei noi a revistei și a contribuit la definirea profilului ei pînă la plecarea sa din țară (dl. Culcer trăieşte la Paris din 1987)
. A fost colaborator constant al revistei și după 1989 și s-a remarcat îndeosebi prin articolele dedicate dialogului intercultural. Nu era de așteptat din partea domniei-sale o astfel de ieșire antisemită.
Nu sîntem noi în măsură să-i spunem d-lui Culcer cum să gîndească, dar ne desolidarizăm în întregime de afirmaţii precum cele făcute în ultimul articol!
Apariția lui e un accident cu totul şi cu totul regretabil pe care ni-l asumăm, asigurîndu-ne cititorii că ne vom spori atenția și exigența. Vom reveni asupra poziției asumate de revistă în această problematică printr-un editorial în nr. 1-2/ 2024”
Sursa foto: Presshub