La debutul anilor 70, în contextul celebrelor Teze din Iulie, Nicolae Ceaușescu era deja stăpânul României. Dorind să arate tendința ideologică în cinematografie, cam la apogeul bunelor relații cu Occidentul, Nicolae Ceaușescu a vrut un film despre intrarea în scenă a sa. Evident, regizorul Manole Marcus și scenaristul Titus Popovici, pe muzica lui Tiberiu Olah au făcut ce se putea.
Ceaușescu deja poza în far al luptei antinaziste în 1944, astfel că filmul începe cu tânărul ilegalist Mihai Duma, jucat de Ion Besoiu, care participă la acțiunea de evadare de la Târgu Jiu a lui Stoian, jucat de Mircea Albulescu. Duma era clar imaginea lui Ceaușescu iar Stoian era expresia lui Gheorghiu Dej. În acțiune se implică inginerul Petrescu, jucat de Amza Pellea, ca imagine a lui Lucrețiu Pătrășcanu și Olariu, imaginea lui Alexandru Drăghici, jucat de Lazăr Vrabie.
Filmul urmărește actul de la 23 august, instalarea puterii comuniste, disputele interne Stoian-Petrescu, pornind de la un baraj epocal (ar putea fi cel de la Porțile de Fier început de Dej), pe care Petrescu îl dorea mai târziu, contrazicând linia partidului. Petrescu ajunge la închisoare iar Duma și Stoian se ceartă la cuțite. Eliberarea lui Petrescu e urmată de marginalizarea lui Olariu.
Filmul se încheie simbolic în 1965, când barajul e gata și toți protagoniștii sunt fericiți. Realitatea este că Pătrășcanu murise executat la Jilava în 1954, iar Drăghici fusese epurat la plenara din 1968 care îl reabilita pe Pătrășcanu. Dej murise în primăvara lui 1965.
Filmul insistă pe asumarea preluării ștafetei de prim-secretar al unei regiuni oarecare (în fapt, România) de la Dej, de către Ceaușescu.
Filmul îl zugrăvește în tușe dure pe Stoian-Dej, dar nu atât de dure cum dorea Ceaușescu. Faptul că încă mai erau oameni din garda lui Dej l-au făcut să fie de acord cu această abordare pastelată a perioadei 1944-1965.
Sursa foto: Wikipedia
